Camera copilului tău – cât e prea mult?

Dacă tot e postul Sf. Paşti şi ne apucăm de curăţat, dereticat şi scuturat, pe mine mă cuprinde zelul mutatutului. Pentru că centrul vieţii sunt puiii de om, totul începe cu camera lor şi, prin extensie, ne raportăm la mobila de/pentru copii.

Deşi am amintit câte puţin despre acest subiect în postarea despre necesarul pentru copil, la venirea acasă de la maternitate, acum, când vârsta copiilor mei este alta – 4, respectiv aproape 2 ani – văd (şi vă pot împărtăşi) situaţia cu alţi ochi.

• Dacă veniturile şi spaţiul vă permit, este absolut în regulă să amenajaţi camera copilului în funcţie de vârsta şi interesele copilului (deşi, înainte de naştere habar nu ai ce interese va avea copilul meu, dar ce spun eu, uneori nu ştii nici dacă va fi băieţel sau fetiţă, cum a fost cazul la noi). Pe piaţă există acum o multitudine de forme, de culori, de modele şi de variante din care puteţi alege. Puteţi începe prin a stabili un buget clar, câteva obiecte care vi se par necesare (după părerea mea, aş merge pe minimal – pat, dulap, fotoliu sau canapea, eventual leagăn).
• Dacă sunteţi genul mai pragmatic, puteţi mobila camera copilului în aşa fel încât să fie utilă o perioadă de timp cât mai lungă. Şi aici, tot minimalismul este cheia, urmând să completaţi, pe parcurs, cu alte piese de mobilier sau să înlocuiţi ceea ce devine nefuncţional, de exemplu, înlocuirea dulapului cu unul mai spaţios odată ce mai apare un copil.

Personal, consider camera copilului (sau a copiilor, cum este cazul la noi) un spaţiu care trebuie să răspundă unor cerinţe de funcţionalitate şi eficienţă, mai mult decât de estetică. Probabil şi pentru că am băieţi, dar nu aş putea băga mâna în foc 🙂

Adaptat la dimensiunile camerei de care dispunem, noi am decis să organizăm un spaţiu prietenos, pe care să îl putem adapta pasiunilor şi preferinţelor copiilor. Camera are pe laterale paturi de o singură persoană, cu ladă de lenjerie mare. Un dulap mare, cu sertare şi bară pentru umeraşe, alături de unul mai micuţ, tip soldat, cu rafturi şi un birou (care momentan este folosit de noi, părinţii!) cam astea sunt piesele de mobilier pe care le avem.

Jucăriile am preferat să le aşez în cutii de plastic sau din material textil, ca să poată fi strânse uşor şi răsturnate la nevoie. Pentru că sunt destul de multe, după părerea mea 🙂 încerc să le rotesc periodic şi, mai nou, să le organizez pe categorii – cutia cu lego, cutia cu maşini, cutia cu figurine, etc.

O astfel de organizare îi ajută pe copii să găsească relativ uşor exact ceea ce le trebuie, iar pe mine mă ajută să le explic şi să exersăm noţiunile de mulţimi, culori, forme, etc.

În privinţa covorului, mi-ar fi plăcut să aleg ceva mai vesel, eventual un covoraş cu străzi, cum am văzut la câteva locuri de joacă din oraş. Din păcate, la momentul respectiv, nu am găsit aşa ceva la noi în oraş. Am ales ceva simplu, în culori neutre. Din fericire, Matei a găsit de cuviinţă să considere cercurile negre de pe covor nişte străzi foarte potrivite, pe care le folosim în scopuri multiple.

Ca sursă de lumină, în afară de lumina oferită de plafonieră, am primit cadou o veioză haioasă, sub formă de ursuleţ, care înveseleşte camera şi este perfectă pentru momentele în care se apropie momentul de culcare, dar încă mai avem un rest de joc.

Este foarte adevărat că mai există două corpuri mai mici, suspendate, care adăpostesc o parte dintre cărţile de poveşti, jucăriile cu care ne jucăm uneori, dar care sunt mai sensibile şi au nevoie de un loc al lor.

Deşi copiii mei sunt încă micuţi, încercăm să îi obişnuim să aprecieze lucrurile pe care le au, să se folosească de ele cu milă şi grijă (fără a face un scandal monstru dacă se strică), dar făcându-i conştienţi de valoarea lor. Periodic, revizuim, de multe ori împreună, colecţia de jucării, triem ceea ce păstrăm şi aruncăm ceea ce e de aruncat. Cu această ocazie, punem deoparte, pentru alţi copii (mai mici sau mai săraci) jucării cu care nu ne mai jucăm. De fiecare dată, descoperim comori uitate şi, de cele mai multe ori, schimbăm ceea ce lăsăm la îndemână.

Sunt sigură că există variante de cameră a copilului mai bogate decât a noastră. Cu certitudine există copii care nu au o cameră a lor şi, cu siguranţă, din păcate, copii care nu au jucării. Le vorbesc puilor de om despre asta, fără a-i ameninţa. Cred că este important să fim recunoscători pentru timpurile pe care le trăim, să ne bucurăm unii de ceilalţi şi cel mai adesea, văd partea plină a paharului. Cu toate acestea, cred că facem, de multe ori risipă şi e mare păcat.

Tu cum ai amenajat camera copilului? Cine te-a sfătuit şi de ce anume ai ţinut cont?