Viața ca o joacă + surpriză pentru tolba Iepurașului de Paști

Luderio este prietenul nostru mereu la îndemână ori de câte ori avem nevoie de jucării frumoase, de calitate și atent alese. Pentru voi, prietenii noștri, avem un voucher de reducere numai bun pentru Iepurașul de Paști!

A trecut ceva vreme de când puiul de om a împlinit 7 ani. Cu alte cuvinte, se spune că viața începe să devină (mai) serioasă după împlinirea primilor 7 ani și nu mai e chiar totul o joacă. Nu o să vă spun cum M. cel curajos a făcut cine știe ce mari descoperiri fix a doua zi după ce a împlinit 7 ani 🙂 Încă îi stă mintea la joacă și mă bucur că e așa!

Aș vrea în schimb să vă povestesc cum ne bucurăm noi de timp (și de joacă) împreună. Cum trăiește familia noastră viața ca o pe o joacă. Cum ne jucăm de-a viața (adevărată) și cum am reușit să integrăm multe activități cu care copiii trebuie să se se obișnuiască, prin joc.

Despre prietenii de la Luderio o să mai auziți, cu siguranță. Ei au creat o lume în care eu, adult, m-am minunat câteva zile singură (da, a fost un soi de egoism!) înainte de a alege darurile pentru aniversările din februarie.

Știind ce își dorește M, complotând cu Nanu și Nana – pe care îi iubim și cărora le mulțumim! – am plecat la “atac”, a se citi m-am înarmat cu răbdare și chef de joacă pentru a alege cele mai potrivite daruri pentru un aniversat de 7 ani și un frate de aniversat de 4,5 ani.

Eram în căutarea unor bucurii pentru copii. Voiam să fie educative, dar accesibile la preț. Îmi doream să fie rezistente, dar potrivite celor doi copii pe care îi am. Aș fi vrut să am o gamă variată de opțiuni, dar nici să nu aștept prea mult. Știu, dacă aș fi mers la un vânzător bărbat cu toate aceste doleanțe, probabil și-ar fi pus mâinile în cap 🙂

Dar, cumva, astrele s-au aliniat și am poposit în Lumea Luderio. De la prima vedere, mi-a plăcut mult site-ul : jucăuș, dar suficient de bine lucrat ca să nu aibă detalii de prisos. Mi-a plăcut mult că și ei, “părinții” Luderio – există o fereastră de chat unde puteți adresa întrebări și cere lămuriri  – pun accent pe aceleași criterii ca și mine. Și ei aleg de fiecare dată, cu atenție și grijă, jucăriile pe care le propun în magazinul lor virtual.

Vorbind pe îndelete cu Irina (da, până și numele îl împart cu mămica Luderio 🙂 ), am descoperit un om cald, care simte tot ce simt și eu. Am primit sfaturi pertinente în alegerea jucăriilor, am fost îndrumată într-un mod profesionist pentru a alege cele câteva bucurii pentru copiii mei.

Mi s-a răspuns la întrebări, credeți-mă ca nu au fost chiar puține 🙂 Am primit rezolvări și soluții de fiecare dată. Să vă spun că există și puncte de fidelitate pentru achizițiile făcute la ei ? Sau că puteți achiziționa carduri cadou pe care să le dăruiți apoi?

Viața ca o joacă a devenit atât de colorată cu jucăriile care au ajuns la noi repede și de care, nu vă mint, m-am bucurat și eu, împreuna cu cei mici 🙂

Odată la câteva zile, sunt servită cu ceai, ca o prințesă ce sunt – am exersat deci manierele la masă, atenția le detalii, generozitatea, am făcut role-play și am “așezat”, sper eu, în cavalerii mei ideea că nu doar Femeia pune/strânge masa 😛

Pentru că suntem deja în primul an de școală, exersam de zor literele, în orice context și cât de des putem. Crocodilul alfabet este o modalitate distractivă în care ne-am împrietenit – chiar și cei mai mici – cu literele. Petru are deja litere preferate și cred sincer că la școală o să meargă mult mai repede etapa asta, tocmai pentru că, vrând-nevrând, a experimentat din postura de “urechi care aud” cum alții învață.

Despre cărți, ce să vă spun … știți că avem deja o pasiune aici și că nu mă pot decide niciodată ce să cumpăr. Vă recomand cu căldură colecția Peep inside night time de la Usborne și cu siguranță nu veți regreta – pentru că obișnuiesc să le rotesc uneori cărțile astea băieților, când dau cu ochii de ele, trebuie să reluăm lectura și de fiecare dată se minunează de ce se ascunde în spatele fiecărei mici ferestre/uși.

Îmi place că pot alege jocurile/jucăriile în funcție de vârsta copilului sau de ceea ce vreau să dezvolt prin folosirea acestor unelte.

Am lăsat la final vestea cea bună: pentru cititorii mei, există un cod de reducere activ. Ce înseamnă asta? Puteți beneficia de o reducere de 5% din valoarea coșului de cumpărături (nu se cumulează cu alte coduri de reducere!) dacă achiziționati jucării/cărți de la Luderio. Trebuie să menționați codul de reducere blogulirinei&luderio. Reducerea este valabilă până în luna iunie, inclusiv, așa că puteți vorbi cu Iepurașul de Paști să poposească pe la Luderio când alege darurile pentru cei mici 🙂

Când am spus că viața este ca o joacă aveam în gând să vă transmit că este bine, măcar din când în când, să (re)devenim copii! Să ne bucurăm de soare, de vremea frumoasă, de o plimbare cu bicicleta sau de o porție sănătoasă de joaca/râs cu un prieten drag. Viața are răbdare cu noi, să fim și noi ACOLO în clipele importante și să nu mai alergăm DOAR ca nebunii 🙂

Asociaţia Necuvinte şi WAHM România – proiect comun

Despre violenţa în relaţiile cu oamenii dragi este greu să vorbeşti. Este greu să te rupi din mediul în care crezi (pentru că ţi se spune aşa!) că TU eşti de vină. Că meriţi un astfel de tratament.

Am simţit că e important să mă implic într-o campanie dureroasă cum este parteneriatul celor de la Asociaţia Necuvinte cu Work at Home Moms România.

Despre WAHM am mai scris, ştiu ce anume este şi face. Dar ce putem afla despre Asociaţia Necuvinte?

Asociația Necuvinte este o organizație neguvernamentală, apolitică, independentă, având ca principal domeniu de activitate lupta împotriva violenței domestice, a încălcării drepturilor fundamentale ale omului și a abuzurilor îndreptate împotriva femeilor și copiilor. Ne desfășurăm activitatea pe trei paliere: asistență acordată victimelor violenței în familie, lobby și advocacy, campanii de informare și sensibilizare.

Suntem o mână de oameni cu suflet mare care din momentul în care am fost contactați de o persoană care ne solicită ajutorul, noi facem tot posibilul ca acea persoană să primească tot sprijinul de care are nevoie în vederea ieșirii din relația abuzivă. De la analize medicale până la întocmire dosare pentru obținerea ordinului de protecție și reprezentare în instanță, adăpost, consiliere juridică, psihologică și socială. Pe lângă aceste servicii, noi ne adaptăm la necesitățile fiecărui caz și ajutăm și prin programul “Coșul de cumpărături” – cumpărăm alimente de bază pentru câteva luni; încercăm să găsim și locuri de muncă; prin prieteni și donații, am ajutat și la mobilarea și utilarea locuințelor în care s-au mutat plecând din mediul abuziv.

Cum v-a venit ideea unui proiect comun? 

Asociația Necuvinte – Într-o lume în care femeia a fost mereu pusă pe locul al doilea, atât în familie, cât și în viața socială, care nici măcar până în secolul 21 nu a reușit să se lepede de obiceiurile discriminatorii față de femei, organizațiile care luptă pentru drepturile femeilor sunt încă o mare necesitate în viața noastră și este de preferat ca aceste organizații să fie în continuă colaborare și comunicare pentru a-și atinge scopul cu un grad mult mai ridicat de succes.

Atât Asociația Necuvinte, cât și Asociația Work at Home Moms au ca scop principal susținerea femeilor. Pornind de la acest punct comun, am considerat oportun ca cele două comunități să creeze un mediu propice pentru schimbul de experiență, dar și pentru susținere reciprocă. Spre exemplu, comunitatea mamelor din WAHM sunt un exemplu de reușită pentru doamnele care au ieșit dintr-o relație abuzivă și își iau viața în propriile mâini și încep un capitol nou împreună cu micuții lor. Doamnele noastre au nevoie de multe exemple de succes care să le ofere încredere în puterile proprii.

Care sunt rezultatele pe care le vizaţi prin acest proiect?

Asociația Necuvinte – Principalul scop ale proiectului este strângerea de fonduri pentru a oferi câteva luni de liniște mamelor care au luat atitudine în fața agresorilor lor și au decis să își facă o viață a lor care să nu mai fie dominată de teroare și frică. Scopul secundar al activității este informarea și sensibilizarea publicului larg cu privire la acest fenomen și la efectele negative pe care le provoacă unei întregi societăți.

Cum ne putem implica – mame, opinia publică, bloggeri?

Asociația Necuvinte – Organizațiile neguvernamentale care își bazează activitatea pe oferirea de servicii pierd din vedere elementul de promovare a activității întreprinse. Aici intervine necesitatea implicării opiniei publice. Idealist vorbind, scopul organizației noastre este de a schimba mentalități.

Obiceiul “eu sunt bărbatul, eu decid”, “femeia trebuie să stea acasă, să aibă grijă de copii și de gospodărie”, “eu nu mă bag, este familia lor” și alte stereotipuri de genul, încă afectează societatea noastră și nu îi permite dezvoltarea și modernizarea. La schimbarea aceasta trebuie să participe fiecare dintre noi, cu un mesaj simplu pe care să îl transmită și către cunoscuți, să fie astfel o rețea prin care mesajul să devină o cutumă, un obicei arhicunoscut de care să fim chiar sătui.

De ce să ne implicăm într-un astfel de proiect?

Asociația Necuvinte – Ca cetățeni ai unui stat democratic, avem o datorie morală să participăm la dezvoltarea și modernizarea statului. Așa cum luptăm împotriva corupției, putem lupta și pentru menținerea valorilor morale.

Uman vorbind, fiecare dintre noi empatizează cu cineva care trece prin clipe grele și își dorește să ajute cu atât cât poate. Statisfacția pe care o avem fiecare dintre noi atunci când știm că am putut aduce o bucurie semenilor este un câștig imens. Cu cât mai mulți dintre noi facem un gest oricât de mic, cu atât încrederea în sine și în ceilalți a celor în nevoie crește și astfel “faith in humanity is restored”.

Un scurt mesaj pentru cei care au parcurs acest material, câteva cuvinte din suflet venind de la voi, pentru ceilalţi 🙂

Asociația Necuvinte – “Pentru că cel care salvează o viață salvează întreaga lume” – Talmud

Dacă aveţi nevoie de ajutorul celor din asociaţia Necuvinte, îi găsiţi în Bucureşti, pe Str. Ion Campineanu nr. 20, Sector 1, de luni până vineri între orele 10:00 şi 18:00, sau la Telefon / Fax: 021.243.33.33. De asemenea, le puteţi lăsa un mesaj pe adresa de e-mail [email protected]

Pe site găsiţi multe informaţii utile, nu ezitaţi să cereţi ajutor şi nu consideraţi că este în regulă să acceptaţi violenţa partenerului de viaţă.

FB Asociația Necuvinte

Pentru cei care au nevoie de noi, să le oferim o mână, să le legăm rănile şi să le credem poveştile, e important ca o astfel de campanie să nu îşi piardă ecoul.

Pe tine, cel care citeşti, nu te costă nimic să dai această informaţie mai departe. Eu am investit timp în realizarea acestui interviu, iar cei de la asociaţia Necuvinte promit să se implice activ pentru fiecare caz care va ajunge la ei. Haideți să facem un șir lung al celor care VOR SĂ AJUTE și FAC UN GEST, cât de mic pentru asta.

 

Foto: Pixabay.com