Category

Daruri de suflet. Din nou despre mamele creative

Eu iubesc oamenii mai mult decât iubesc obiectele. Și pentru că îi iubesc, uneori, aleg să le ofer daruri de suflet. Care să bucure și să încânte. De aproape un an de zile, mare parte dintre aceste daruri provin de la mamele creative din grupurile WAHM din țară sau chiar din grupul local.

Vara a ajuns la sfârșit, copiii mei s-au bucurat de plimbări și aventuri dintre cele pe care le-am organizat cu drag. Tot auzindu-mă vorbind despre mame care lucrează de acasă, despre fel de fel de proiecte creative și obiecte personalizate, pe lângă toate micile mari minuni care au poposit vremelnic la noi în casă, copiii mi-au cerut să aibă și ei boluri și tacâmuri personalizate.

Am tot căutat cele mai frumoase și colorate teme. Am salvat multe idei, am „tatonat” terenul până când am dat peste mânuțele creative, iscusite și răbdătoare de la Bebe boutique.

Întâmplarea a făcut ca frumoasele obiecte să ajungă la noi imediat după săptămâna la mare, înainte de a pleca spre Sighișoara și nu vă spun câtă muncă de convingere a trebuit să duc pentru a lăsa castronașele acasă.

Iată „inculpatele” 🙂

Având în vedere că am tot atras atenția tuturor din casă că aceste obiecte trebuie spălate de mână și nu în mașina de spălat vase, puiii de om au priceput mesajul și acum le alintă  – prețioasele noastre 🙂

Pentru că am venit de la Sighișoara cu tolba plină de energie pozitivă și gânduri frumoase, nu puteam să nu scriu aici și despre curajoasa Claudia, o ardeleancă adevărata care dă viața și culoare obiectelor cu suflet de la Atelierul Păpădiei .

Claudia pune câte o bucățică din inima ei în fiecare obiect la care lucrează. Culoare, gingășie, atenție la detalii, respect pentru client – toate sunt ingrediente care vin la pachet din fiecare interacțiune cu ea. Eu mi-am ales o frumoasă cană cu inimioară (cum altfel decât verde?), dar modelele pe care le vedeți în albume pot deveni puncte de plecare pentru ceea ce va doriți voi. Gata cu vorba, să vedem culoare, nu?

 

 

 

 

Mamele creative sunt izvorul de unde îmi extrag și eu, mai nou, toate ideile de daruri pentru oamenii din jur. Alături de mamele creative din Neamț mă văd lucrând la proiecte și crescând, în timp.

În fiecare lună, măcar o dată, ne vedem să punem țara la cale, într-o locație din Piatra Neamț. Sunt mândră că mamele creative sunt surse de inspirație pentru cei care s-au săturat de plastice făcute pe bandă rulantă și cred sincer că ar trebui să susținem aceste proiecte.

Deși mânuțele mele nu împletesc și nu fac lucrușoare tangibile, mă consider una dintre mamele creative.Pentru că există o mulțime de joburi pentru mamele care vor să rămână acasă, lângă puiii de om, contribuint totodată la veniturile familiei.

Dacă și tu cunoști una sau mai multe mame creative care s-ar bucura să fie parte dintr-o comunitate unde se împărtășesc idei și ne susținem reciproc, i-ai face o bucurie să îi povestești despre Work at Home Moms în general și despre grupul mic, dar puternic din Neamț. Sau poți lăsa aici un mesaj în care îmi povestești despre ea și eu voi face restul 🙂

 

 

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

2 thoughts on “Daruri de suflet. Din nou despre mamele creative”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.