Pe Cristina Ioniță am cunoscut-o pe un grup de mămici. Intervenea puțin și doar la anumite subiecte. Avea de fiecare dată ceva interesant de spus, un punct de vedere care ajuta pe mămica aflată la ananghie. Am descoperit-o la o întâlnire despre alăptare și mi-a devenit simpatică. Am aflat despre pasiunea ei pentru hrana sănătoasă și… mi-aș dori să o iau acasă! Deocamdată, am convins-o să poposească în căsuța mea plină cu emoții și să ne lase să o cunoaștem puțin mai bine. 🙂
Cine ești tu, om frumos cu cosiță de aur/mămica Rawissant (ă)?
Sunt o mamă, soție, fiică, soră, prietenă, vecină, fostă corporatistă, care îmi urmez visul. Visul de a-mi urma pasiunea. De a face ceea ce îmi place. De a lăsa o urmă.
Cum, de unde, DE CE a început totul?
De când am terminat facultatea și am fost oarecum pe cont propriu, am început să gătesc. De la cartofi prăjiți în mult ulei la sushi, guacamole sau știucă umplută, am gătit mereu cu pasiune. Am fost mereu curioasă să descopăr lucruri noi, iar vacanțele petrecute în străinătate mi-au dat multe ocazii să învăț. Așa am aflat acum câțiva ani că poți mânca pe fugă și salate, nu doar junk food. După ce am devenit mamă a început să mă preocupe mâncatul sănătos așa că am tratat gătitul cu alți ochi. Așa am ajuns să citesc despre mâncarea nepreparată termic și mi s-a părut fascinant că se poate „găti” și așa. M-a surprins faptul că mâncarea astfel preparată e foarte gustoasă și am început să îmi doresc să învăț mai mult. Așa am ajuns să merg la un curs de preparat mâncare și dulciuri raw și am cunoscut un om minunat în persoana Gabrielei Oltean (Delicious Raw – Brașov). Ca să scurtez povestea, ea m-a învățat multe din tainele acestui stil de viață (pentru că e mai mult decât un mod de a prepara mâncarea) și m-a pus în legătura cu raw chefs internaționali și cu furnizori despre care nici nu știam că există. Și am căpătat mult curaj. Și cu un pic de inconștiență m-am aruncat cu capul înainte în acest proiect Rawissant.
Unde erai acum 5 ani?
Acum exact cinci ani eram în concediu în America și aflam că sunt însărcinată. Lucram la o bancă și aveam un program foarte încărcat. Așa credeam la acel moment.
Lansarea proiectului Rawissant… Ce urmează?
Urmează să văd dacă am reușit. Să vă fac curioși, să gustați, să vă placă.
Cum arată un meniu din viața voastră de familie? Cine ce mănâncă? Cât durează pregătirea?
Fetele noastre mănâncă orice le dam. De la vlăstari de floarea soarelui la supă cu găluște. Un meniu. Hm. Greu de spus. Nici o zi nu seamănă cu alta. Dimineața poate fi un smoothie pentru mine și soțul meu, suc de iarbă de grâu și fructe cu granola pentru fete. La prânz o supă fără carne, ca să mâncăm cu toții, felul principal poate fi un pește la grătar cu legume sau doar cu sos de lămâie și ulei de măsline. Seara de obicei fetița cea mare hotărăște. Mami, vreau paste sau mami vreau sandvich. Îmi faci? Nu prea pot să o refuz. Câteodată vrea doar brânză cu castraveți sau doar roșii cu pâine. Îmi place tare mult de ea că nu mănâncă același lucru în fiecare zi. De gătit nu gătesc decât supe sau borș în cantitate mai mare (pentru două zile). În rest, toată mâncarea o fac pe loc și în porții mici, pentru o dată. Nu e așa greu pe cât pare.
Care sunt cele mai inedite combinații pe care le-ai încercat? Românii par să fie destul de reticenți la capitolul acesta, dar sunt sigură că se întâmplă să guste un preparat și abia apoi să întrebe/afle ce anume conținea…
Mâncarea coreană mi-a plăcut foarte mult. Îmi amintesc ca aveam o masă plină cu tot felul de boluri dar nu aș ști să îți spun nici jumătate din ingrediente ce erau. Știu că erau multe alge, legume murate, vlăstari. Și mi-a mai plăcut în Italia că am mâncat într-un preparat castraveți gătiți și știu că mi-au plăcut și m-au surprins ca gust pentru că noi îi mâncam doar cruzi sau murați.
Unde te vezi pe tine și familia ta peste 10 ani?
Nu știu unde vom fi peste 10 ani, dar îmi doresc să fim tot împreună și tot fericiți.
Care sunt principiile de parenting cu care îți crești cele două mândre domnișoare?
Îmi place foarte mult comunicarea nonviolentă pe care o practică Monica Reu și soțul ei și simt că asta e drumul pe care vreau să merg în ale parentingului. Recunosc că nu îmi iese întotdeauna, dar mă străduiesc să fiu un părinte empatic.
Cum a fost trecerea de la mămica cu program (mă refer la programul de muncă de dinainte de bebe2) la statutul de WHAM sau să zicem mămică antreprenor?
Trecerea a fost destul de ușoară pentru că am știut dintotdeauna că vreau să fac pasul acesta, doar că nu îmi găseam talentul în care să cred suficient de mult.
Câteva cuvinte pentru cei care află despre tine și povestea ta… Câteva cuvinte pentru mine și cei care mă/ne citesc (adică au avut răbdare să ajungă până aici)
Vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți povestea mea. Vă aștept să îmi treceți pragul și să îmi spuneți ce părere aveți despre proiectul meu. Ție, dragă Irina, îți spun mulțumesc că mi-ai luat acest interviu și mă faci să par așa o persoană importantă. Și mă bucur că te cunosc.
🙂 În încheiere, vă aduc aminte că vă puteți delecta cu bunătățile Cristinei sâmbătă, 16 ianuarie, ora 11 la deschiderea oficială a primului bistro raw vegan din Piatra Neamț. Unde o găsiți?
- După Muzeul de Istorie, pe partea dreaptă (mergând spre podul peste Bistrița/Tribunal), după notariat și înainte de Salon Queen.
- Puteți să luați legătura cu ei (sau să vă bucurați privirile cu minunile ieșite din mâinile ei) pe pagina de FB . 🙂
One Reply to “Rawissant – interviu.Primul bistro raw vegan din Piatra Neamț”