Iubirea vieții mele

Fie că vrem, fie că nu, iubirea este motorul care ne face să mergem înainte. Iubirea vieţii mele este titlul unui film pe care l-am văzut, zilele trecute, fără să fi plănuit asta.

Iubirea vieţii este sau poate fi rezultatul unei poveşti ce porneşte din dragoste la prima vedere, cum scrie Nicholas Sparks în povestea lui Jeremy Marsh şi a lui Lexie Darnell.

Ambele poveşti vorbesc despre iubire. Fiecare are un je-ne-sais-qui anume creat să atragă, să înfioare, să emoţioneze. Fiecare dintre cele două poveşti m-a făcut să mă gândesc serios la oamenii pe care îi iubim şi pe care alegem, conştient, să îi păstram în viaţa noastră.

Filmul vorbeşte despre diferenţele dintre omul bun, cald şi foarte prezent în viaţa ta. Omul care te cunoaşte şi te protejează, omul care îţi cunoaşte stările şi te acceptă ca atare. Apoi, din cer din iarbă verde, apare un alt El. O nouă poveste posibilă şi probabilă. Un om despre care nu ştii mare lucru, dar care îţi trezeşte fluturii din stomac la viaţă. Un om care te provoacă să vezi lucrurile şi în alt fel, un om care te descoperă, încet, în fiecare clipa petrecută împreună şi care te tratează ca pe o minune, anume venită pe pământ pentru el. Un necunoscut care te face să traieşti o poveste în care tu eşti prinţesa din castel şi orice este posibil.

Ce alegi? Care va fi iubirea vieţii? Porneşti în necunoscut, trăind viaţa în plinătatea ei sau te mulţumeşti cu o existenţă liniştită, călduţă, care e lipsită de orice fel de surprize? Rişti să pierzi totul pentru o promisiune şi o ceată de fluturi nebuni sau uiţi episodul şi îmbătrâneşti aşteptând să fii tratată aşa cum meriţi?

Nu va spun mai multe, dar vă invit să descoperiţi o fărâmă din poveste…

Pe de altă parte, iubirea vieţii apare, pentru Jeremy, când se aştepta mai putin. Orasean bet-beget, domnul Jeremy nu mai era chiar la varsta primei iubiri, trecuse deja printr-un divort si parea ca va urma un lung sir de relatii pasagere. Dar viata ne ofera multe surprize! Jeremy se indragosteste la prima vedere de mult mai tanara Lexie Darnell, o cere in casatorie foarte repede si renunta la traiul in New York pentru a locui in micutul orasel Boone Creek din Carolina de Nord. Lexie este insarcinata si amandoi devin nerabdatori sa isi cunoasca fetita, in ciuda problemelor de sanatate si a blocajului de inspiratie care il sleieste de puteri pe Jeremy.

Însă tocmai când viaţa pare să se aştearnă pe un făgaş de fericire deplină, un e-mail misterios şi tulburător declanşează un lanţ de evenimente care va schimba cursul destinului tânărului cuplu.

Cât de bine îi cunoaştem pe cei pe care îi iubim? Cum putem face faţă inevitabilelor îndoieli, temerilor legate de responsabilităţile unui părinte şi obstacolelor care ni se ivesc în cale? O poveste uimitoare despre dragostea dintre un bărbat şi o femeie, apoi despre inerentele temeri pe care un părinte le simte în legătura propriul copil.

Dragoste la prima vedere este o poveste care vorbeşte despre sfârşituri care aduc noi începuturi, tragedii care duc la bucurii neaşteptate şi, mai mult decât orice, despre iubirea vieţii. Iubire pe care trebuie să o prinzi cu ambele mâini, să o guşti cu fiecare fibră şi de care trebuie să te bucuri în fiecare secundă.

Iubirea vieţii să vă fie alături, dragii mei şi voi, în înţelepciunea şi nebunia voastră, să nu vă temeţi să îi zâmbiţi, să o primiţi cu braţele deschise!

PS – Să vă spun că luna decembrie este perioada mea preferată din an şi că, dacă aş putea, aş sta zi lumină să văd toate filmele de pe Diva? :)De la comediile romantice la filmele cu anchete şi crime!

 

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.