Category

NU violenței în creșe și grădinițe!

Mi-aș dori să nu fie nevoie de o astfel de postare. Mi-aș dori să nu cunosc, să nu aud despre astfel de cazuri.
Mi-aș dori să fie de la sine înțeles că persoane (că Oameni nu le pot spune!!!) care lovesc, umilesc și înjosesc puiii de om nu au ce căuta în astfel de locuri de muncă. Din păcate, este nevoie ca lucrurile să fie spuse. Iar și iar. Este nevoie să nu închidem ochiii, să nu trecem mai departe, să nu ridicăm din umeri. Dar, mai mult de atât, este voie să fim alături de copiii. Să le demonstrăm că îi credem și îi alegem. Pe ei. De fiecare dată pe ei.

Am fost la baie, am alunecat și am că zut cu capul de ciment,m-a durut, am plâns ,dar mi-a trecut! Aa, și lui Daniel (copil cu autism care nu vorbește) i-a tras doamna palme că a confundat lipiciul cu săpun și s-a frecat cu el pe mâini! Dar a meritat mami să îl bată doamna că a făcut ceva rău !

Eu cred că respectul se merită, se câștigă. Susțin acum și întotdeauna orice campanie sau demers care va spune – NU violenței în creșe și grădinițe!

Caz real. În România anului 2015. În Piatra Neamț, la o grădiniță de cartier. Unde părinții își duc puiii și îi știu în siguranță. Unde cei mici ar trebui să se obișnuiască unii cu alții, să lege primele prietenii, să învețe primele poezii și cântecele, să se joace și să crească frumos. Educatoarea? Cu siguranță, foarte competentă. Așa cum ar trebui să o recomande cei peste 40 de ani de experiență, nu? Și totuși, citatul aparține unui pui de nici 5 ani. Care nu inventează, care nu caută să denigreze, care nu știe să invoce subterfugii.

Altă creșă, alte doamne, alți copilași.

Afară, la locul de joacă. Un pui cade și face “buba”. Doamna educatoare era concentrată la o discuție cu cineva, la telefon. Două îngrijitoare se îmbărbătau reciproc, cu bârfă și masaj. După o vreme, una dintre ele ia un șervețel și șterge nasul unui copil, apoi lacrimile celui care căzuse. Acesta din urma este trântit pe pătura, lângă doamne, ca să nu se mai lovească. Sau să se miște de acolo.

Alt oraș, alte mentalități. Părinți care plătesc mai mult pentru atenție suplimentară. Doamna are grijă de cei care sunt drăguți cu ea. Un parfum, o cafea bună, o pereche de cercei. Da, se rezolvă, cum să nu! Doar suntem oameni, se știe…

Nu am cuvinte să scriu mai mult. Știu cum îmi duc și eu, la rândul meu, puiii la grădiniță. Câte speranțe le dau lor, și-așa speriați de despărțirea de părinți. Cum îi îmbărbătez spunându-le ca acolo (la grădi) este un loc minunat, unde se întâmplă lucruri magice. Unde copiii cântă și dansează, unde Doamna este ca o mamă și îi ocrotește, îi învață, este acolo pentru ei.

Și întreb… CUM SĂ DISTRUGI astfel de suflete? Cum să mai ai încredere să pleci când puiul rămâne într-un loc frumos, minunat…dacă există ASTFEL de INDIVIDE?

CUM?CU ce inimă? Cu ce curaj? Cu ce speranțe?

Nu generalizăm. Nu peste tot e la fel. Nu cred că educația este un sistem diabolic și este nevoie să îl eradicăm. Dar mi se rupe inima când aud. Când văd. Când mi se povestește. De durere, de indignare, de furie.

Știu că scuze se pot găsi… Că personalul nu e suficient, că baniii nu sunt destui pentru a crea condiții decente, că doamnele sunt puține și depășite de energia copiilor.

Și totuși…

Cu toate acestea, NIMIC pe lume nu te îndreptățește pe tine, CIOT DE OM, să lovești, să calci în picioare, să umilești pe UN COPIL! NIMIC nu îți dă dreptate! Nu ai nici o scuză, nici un argument, nici o variantă prin care să mă convingi că AI FOST ÎNDREPTĂȚIT să te comporți așa!

Nu mai lăsați astfel de scursuri să vină în preajma copiilor voștri. De ce să vorbim de NOROC în aceeași propoziție cu educația? Dacă mă încred în noroc, joc la loto, poate. De ce să SPER că prind o educatoare bună și condiții decente? De ce??? Când educația e gratuită, e drept prevăzut prin Constituție… De ce?

De ce, Doamnă Educatoare?

De ce nu ieșiți la pensie? De ce nu plecați la tratament dacă sunteți stresată? De ce nu mergeți la țară, să vă tratați cu aer curat și compania plantelor liniștite (și nezbenguicioase, cum sunt copiii normali, sănătoși!)???

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit. Respect cu toată puterea mea cadrul didactic (și nu numai) care învață, care educă, pe cel/cea care sădește informație, cunoaștere și sentiment în puiii de om. Sunt gata oricând să fac echipă cu astfel de oameni, asumându-mi partea mea de muncă, sprijinind partea lor de treabă. Dar… RESPECTUL se merită. Respectul se cuvine celui care respectă. Respectul este o autostradă cu două sensuri. Întotdeauna. Indiferent de vârstă.

* Această postare s-a născut din indignare, din furie și din dorința de a fi cumva, așa cum m-am priceput mai bine, alături de aceia dintre copiii și părinții care trec și au trecut prin astfel de lupte. Poate demersul meu nu va rămâne fără ecou, poate vă mai pot sprijini cumva, cu o vorbă, cu o îmbărbătare, cu puțin curaj. Cu drag și speranță am făcut-o și aș face-o iar.

Editare ulterioară – Această postare NU este despre copilul meu. Așa cum NU ESTE despre educatoarele lui. Sau despre grădinița pe care noi, părinții lui, am ales-o pentru el. Prefer să discut cu persoana în cauză când e cazul, înainte de a trage concluzii. Nu judec înainte de a aduna toate datele și nu mă sfiesc să spun ceea ce simt, la nevoie. Imi displac profund atacurile mișelești, după paravan și nu suport bârfa. Acest blog nu va promova astfel de comportamente, în nici un fel.

Facebook Comments
Facebooktwitterredditlinkedin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.