Ideea asta îmi tot dă târcoale de ceva vreme. A fost una dintre ideile pe care le-am auzit discutate în ultimul an, în diferite contexte. Burnout este, de fapt, așa cum am înțeles eu, din cercetarea pe care am făcut-o, un soi de epuizare fizică și psihică. Se confruntă cu acest sindrom – burnout sau sindromul epuizării profesionale – cei care au o viată profesională foarte plină, care vin des în contact cu oamenii. Pare o boală modernă ușor de căpătat, nu-i așa?
Prietenii de la Wikipedia spun ca denumirea a fost introdusă de către psihologul Herbert Freudenberger în cartea sa Burn Out: The High Cost of High Achievement. What it is and how to survive it (1980).
Concret, cei care suferă de burnout se pot confrunta cu tulburări de somn și/sau digestie, se simt epuizați, scade randamentul profesional, scade capacitatea de dialog și dorința de a interacționa cu ceilalți. De asemenea, în caz de burnout profesional, te simți mereu grăbit, nimic nu îți mai aduce/face plăcere, pare că nu te mai poți odihni oricât ai dormi și că viața profesională îți consumă toată energia.
Recent, am citit la Oana că există și burnout parental. Pot înțelege acest concept 🙂 Cu job, 2 copii care cer atenția constant, cu tot ce ține de casă (unele sarcini se împart în mod egal cu soțul, altele nu prea), cu restul activităților în care mă implic și pe care le fac mereu cu drag, viața mea poate fi, copleșitoare.
Ce spun eu de fapt este că avem, cu toții, perioade mai aglomerate. Cu toții avem zile în care nu avem chef de nimic. Eventual doar să ajungem acasă, să nu mai vedem pe nimeni, să ne așezăm pe canapea și să legumicolizăm la un film ușurel. Sau să ne relaxăm cu o carte în mână.
O fi burnout? Sau doar ne ajunge oboseala?
Pentru unii este nevoie de o sperietură adevărată ca să conștientizeze că drumul pe care aleargă nu este cel potrivit. Vă spuneam de faptul că anul trecut pe vremea asta – parcă nu îmi vine să cred că a trecut deja 1 an! – ajungeam la spital, treceam printr-o serie de analize și primeam o veste nu tocmai bună.
De la stresul căutării unui răspuns, după analize și mai multe păreri, după lacrimi de teamă, după ce mi-am imaginat cele mai sumbre scenarii, când în sfârșit, am avut un diagnostic clar, am fost … ciudat de ușurată.
De ce? Pentru că, în sfârșit, avea față și nume acel mare baubau cu care mă luptam. Am tras aer în piept și m-am pus pe citit, pe căutat informații.
După o vreme, mi-am dat seama că depinde de mine. Exlusiv de mine. Dacă aleg să mă las doborâtă. Dacă aleg să lupt. Dacă aleg să mă complac în acea alergare de care nu mă temeam, dar care s-a dovedit că mă afecta mai mult decât credeam.
Și am ales să fac schimbări mici, dar constante. Am reînvățat să îmi ascult corpul. Să nu mai trag de mine în toate direcțiile. Am început să PRIORITIZEZ.
Pentru că mi-am permis mie să fiu importantă. Să îmi dau șansa de a mă face bine. De a fi bine. Cu mine, în primul rând.
A fost ușor? Aș fi vrut eu 🙂 Glumesc, evident! Nu, nu a fost ușor. Nu este ușor nici acum, în unele zile. Dar simt că am crescut mult în perioada asta. Am încercat multe terapii, multe remedii. Unele mi s-au potrivit, altele mai puțin.
După 10 ani de trăit și sperat că lucrurile se pot face altfel, după atâta timp de pus suflet și de luptat, pe alocuri cu morile de vânt, se pare că m-am pricopsit și eu cu burnout.
Cred că mulți dintre noi ne confruntăm cu astfel de semne, în viața noastră profesională și personală. De multe ori, alegem să mergem înainte fără să dăm prea mare importanță.
Am câteva exemple în jur de oameni care zici că trag la jug, nu le place deloc nimic din ceea ce fac. Nu merg la muncă cu drag, acasă sunt apatici, obosiți, nu mai au răbdare și nu au pasiuni care să le încarce bateriile.
Pe de o parte, când suferi de sindromul bornout ești mai înclinat să faci greșeli pentru că faci totul mecanic, nu te bucuri de rezultat și nu mai pui suflet acolo, în activitatea respectivă. Aici cred că ne cam recunoaștem, nu-i așa? Uiți unde îți pui pixul sau unde mergeai, ce trebuia să faci urgent sau îți rătăcești telefonul/cheile/etc.
De asemenea, ideile ți se evaporă. Parcă nu mai ești tu. Nu îți mai găsești locul, nu te concentrezi pentru că ești mereu distrat și nu te poți aduna nicicum. Nu mai ai chef să stai de vorbă cu cei din jur, nu mai ești tu, cel de altădată. Ați simțit asta vreodată?
O lipsă de încredere în propriile forțe este, de multe ori, un alt semn de burnout. Ceea ce faci pare să nu fie destul, nu mai ai motivație, nu poți respecta termenele limită pentru lucrările în curs de rezolvare, etc. Anxietate, frici nejustificate, groaza de a nu fi la înălțimea situației – sună de-a dreptul îngrijorător.
Iei orice se întâmplă foarte personal. Hmm…asta este ceva ce ne afectează pe foarte mulți, chiar și în absența sindromului acesta de epuizare 🙁
E adevărat că există joburi unde e bine să îți manifești sensiblitatea, empatia, gija față de oameni, dar, ca orice lucru în exces, poate dăuna. Nu este nici o rușine să ceri ajutor specializat, la nevoie. Din contră, mi se pare o dovadă de putere, de forță să recunoști că vrei să fii iar bine cu tine și cu cei din jur.
Mereu obosit
Extenuare, chiar și după un somn bun. Specialiștii sunt de părere că un adult trebuie să doarmă 7-9 ore pe noapte pentru a putea fi în stare să își desfășoare activitățile curente. Dar ce te faci dacă, deși reușești să dormi, te trezești obosit? Nu te poți concentra nici măcar câteva ore, dimineața, când se presupune că ai creierul odihnit și poți funcționa la randament maxim? Insomnia se poate trata, dacă o recunoști.
În perioadele stresante, mulți oameni se reapucă de vechile metehne, din păcate. Știu persoane care s-au (re)apucat de fumat în perioadele pline de la job. Sau care s-au îngrășat foarte mult pentru că mâncarea era modul lor de a face față stresului. Voi ați auzit sau aveți astfel de exemple?
Burnout sub formă de dureri misterioase
Dureri misterioase – se pare că și acestea pot fi semn de burnout. În absența unei probleme de ordin medical sau a unor situații temporare pe care le cunoști, dacă te confrunți cu astfel de dureri, poate e cazul să reevaluezi ce anume te deranjează.
Un exemplu foarte la îndemână este ulcerul de stres? Ați auzit de el? Ei bine, da. Se pare că mâncatul pe fugă, în fața ecranului, fără să mesteci cum trebuie, poziția de la birou, lipsa mișcării fizice sunt mici ajutoare pe care le oferim frecvent, inconștient, corpului nostru. Îl ajutăm să se îmbolnăvească, cu alte cuvinte.
Plictiseala constanta poate fi un alt semn că suferi de burnout. Amânarea la nesfârșit a unor sarcini, nemulțumirea constantă sunt semne că ceva, undeva trebuie remediat. Și asta destul de repede!
În caz că nu faci nimic, se poate ajunge și mai departe. Cum sună … AVC la vârsta adultului tânăr? Artere blocate? Scleroză multiplă? Depresie? Boli autoimune? Amețeala? Dureri de cap tot mai grele, tot mai des?
Ne ascundem în spatele scuzelor. Ne construim o carieră, ne luptăm pentru un job mai bun, pentru un salariu mai generos, vrem să rămânem mereu printre cei mai buni. Dar care e prețul? Oare merită?
Ne revărsăm frustrările spre cei dragi. Ridicăm tonul la familie. Nu avem timp și chef să ieșim cu prietenii. Nu ne interesează decât binele nostru, acum, aici.
Și totuși, cum scapi de burnout?
Haideți să descoperim împreună ce ne ajută. Ați trecut prin astfel de episoade. Ce vă ajută pe voi?
Eu încerc să mă înconjor de mesaje și imagini pozitive. Mulțumesc mult pentru un super tablou cu marea (mai multe astfel de idei vă poate oferi Corina).
Am descoperit că pe mine mă relaxează apa. Să stau câteva minute să îmi trag sufletul, să mă vad cu prietenele mele la un ceai, să citesc o carte bună, pe îndelete. Apoi, să fac schimbări – unghii colorate și vesele, puțină primăvară în tunsoare sau garderobă, un parfum personalizat din uleiurile esențiale care îmi plac. Toate sunt mici plăceri pe care mi le fac, pe care mi le ofer și de care mă bucur mereu.
