Concluzii si rezolutii

Odată cu primăvara, calendaristic vorbind, a venit, pentru mine și familia mea, participarea la Superblog 2015. Spun că și familia mea a participat pentru că, pentru mine, acum, în această perioadă a vieții, aproape orice postare constituie un efort de echipă. Un efort al soțului meu de a stăvili întrucâtva avalanșa de energie a celor … Continuă lectura „Concluzii si rezolutii”

Lanțul de zale

Am ajuns la ultima probă a SuperBlog 2015, ediția de primăvară. A fost frumos, a fost solicitant, a fost provocator. Pentru mine, a fost prima „competiție” de această anvergură și trebuie să recunosc faptul că mi-a pus creativitatea în mișcare, mi-a dat semnale că scriu bine, dar se poate și mai bine. Am descoperit multe … Continuă lectura „Lanțul de zale”

Regina curățeniei de primăvară

Copil fiind, îmi amintesc de fiecare sesiune de curățat și primenit casa, înainte de Sărbătorile Pascale! Totul trebuia șters, lustruit, înnoit și pregătit pentru a primi lumina sfântă, pe care o aduceam în casă, în dimineața învierii. Mama, maestrul de ceremonii al întregului ritual alerga ca o furnică, încoace și încolo, maturând, aspirând, ștergând și dereticând. … Continuă lectura „Regina curățeniei de primăvară”

Din pasiune pentru I(n)T(eligența artificială)

În această dimineață, m-am trezit auzind, repetitiv, următorul mesaj: Magazinul MediaDot.ro ,  în strânsă colaborare  cu SuperBlog 2015 anunță, cu deosebită mândrie și emoție, lansarea mult așteptată a sezonului primăvara-vară: Radarul de sentimente (Sincere Heart) este dotat cu componente de mare finețe, având caracteristicile tehnice conform dorințelor dumneavoastră, transformate în realitate de către noi, în urma feedback-ului oferit utilizatori atent … Continuă lectura „Din pasiune pentru I(n)T(eligența artificială)”

BlogEaster 2015 – Campanie pentru bloggeri

Cu deosebită plăcere, vă anunț un nou eveniment pentru bloggeri – Campania BlogEaster 2015. Iată comunicatul de presă, așa cum mi-a parvenit, prin intermediul Blogatu.ro, blog partener media: BlogAwards organizează, în parteneriat media cu Blogatu.ro, competiția BlogEaster 2015, campanie cu premii totale în valoare de peste 10000 lei, ale cărei sponsori sunt: Mopiel, Accesoriul.ro, Vivat … Continuă lectura „BlogEaster 2015 – Campanie pentru bloggeri”

Pentru un ALT FEL de EL – cadouri cât 1000 de cuvinte

Nu m-am închipuit niciodată mamă de doi băieți. Și iată că sunt! Mi-e bine așa, deși e taaaare mult de muncă la formarea/cizelarea acestor mici nestemate. Și cum anunțam în articolele mele trecute, îmi doresc să cresc oameni întregi, bărbați sinceri și adevărați, care să nu se teamă să își arate și explice/trăiască stările sufletești, să … Continuă lectura „Pentru un ALT FEL de EL – cadouri cât 1000 de cuvinte”

O soră pe Pământ

Când am aflat cerința primei teme din cadrul competiției SuperBlog 2015, am ridicat din umeri. Nu mi-am dorit niciodată să devin designer vestimentar, nu consider că am talent la desen și nici nu îmi venea în minte nimic demn de a fi menționat pentru o astfel de competiție. Apoi însă, pe măsură ce timpul trecea … Continuă lectura „O soră pe Pământ”