Ella – un roman cat o mie de vieti

Am terminat de citit, duminică seara, un roman ce aşteaptă de multă vreme să fie citit. Ella. Mi-a plăcut această carte, iniţial, când am văzut coperta pentru că un om drag este alintat cu acest prenume. Pe de altă parte, coperta aduce în prim plan o lacrimă albastră, asemeni ochilor Elei din viaţa mea.

Vi s-a întâmplat şi vouă să judecaţi o carte după copertă? De obicei, nu îmi aleg lecturile după acest criteriu. Dar, se mai întâmplă să mă atragă sau, din contră, să mă respingă o copertă a unui roman.

Acest roman, purtând numele unei femei pe care o veţi descoperi citind povestea, a poposit alături de mine, în vremuri tulburi. Glumesc, trăiesc o perioadă plină de proiecte şi gânduri frumoase. Pun în slujba mea pasiunea pentru scris, pasiunea pentru gândirea pozitivă şi pentru oameni. Tot ce fac zilele astea pare să se lege, să se coaguleze în vise mari şi îndrăzneţe.

Un roman care vorbeşte despre modul în care Ella va încerca să treacă peste moartea tragică a familiei sale. Ella este o scriitoare, nu e de mirare că m-a afectat povestea ei, nu?

Ella este o femeie zguduită de trăiri pe care nu le înţelege mereu, pe care vrea să le gestioneze. Ella vrea să moară pentru că îi este frica să (mai) trăiască. Cred că acesta este un gând destul de comun când trecem prin momente tragice în care nu vedem nici o cale de ieşire. Nu, nu m-am gândit niciodată serios la asta. Dar… acest roman ne poarta într-o lume dincolo de tragedie. Picătură cu picătură, trăim o poveste de dragoste în care cuvântul scris apropie doi oameni singuri, hăituiţi de teamă şi de durere.

Mi-ar fi plăcut să continue povestea, aş fi vrut să ştiu că Ella se salvează. Aş fi vrut să ştiu că multe dintre cărţile distruse au fost salvate. Aş fi vrut să ştiu că anticariatul a devenit vesel şi plin de viaţă.

Citind această carte, mi-am imaginat o grămadă de scenarii. Am râs şi am plâns, în gând, citind fiecare capitol. Am admirat dragostea protagoniştilor pentru cărţi. Am gustat fiecare citat şi fiecare vers. M-am bucurat de puterea Doamnei Înlăcrimate. Am gustat pe îndelete poveştile, dar încă nu am învăţat să tac, aşa cum face Ella.

Ella e un roman pe care vă invit să îl savuraţi pe îndelete, în vremuri de linişte şi pace. Să daţi pagina încet, să permiteţi inimilor voastre să digere fiecare imagine încet.

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

One Reply to “Ella – un roman cat o mie de vieti”

  1. Da, cred ca toti avem temerea asta. E o carte care m-ar tulbura cu siguranta. O s-o las pentru un moment cand pot digera mai liber ceea aceasta durere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.