2 ani cu puiul de om

De ce scriu azi?

Când vei citi această postare, vor fi trecut deja 2 ani de când puiul de om va fi cu noi. Se vor fi scurs deja de două ori toate anotimpurile. Și va fi iarăși vara. Va fi iarăși soare și cald. Și iar mi se vor umple ochiii de lacrimi de fericire și inima de emoții și de fluturi. Pentru că puiul cel mic, gămălia de om pe care am adus-o pe lume acum 2 veri, mă va privi cald, șugubăț. Din spatele lumânării de pe tort, cerându-mi din ochi aprobarea să țuf=sufle. Da, da, aceasta va fi o altă postare în care îmi laud și îmi prezint realizările mărețe în ceea ce privește fericirea copiilor mei.

Au trecut deja 2 ani de când tu, Petrișor drag, erai surpriza kinder din burtică. 2 ani de când ai decis că te-ai copt suficient și ai decis să scoți nasul în lume, dincolo de orice negociere dintre mine și doamna doctor care îmi urmărea sarcina.

Zâmbesc acum, gândindu-mă cu câte emoții te-am așteptat. Cum am sperat și ne-am rugat să fie găsită, aranjată și pregătită căsuța cea nouă înainte de venirea ta pe lume. Cum ai respectat dorința noastră și mi-ai oferit exact răgazul necesar pentru a mă obișnui în spațiul cel nou și muuuuuuuuuult mai răcoros. Cum am avut parte de povești și explicații și jocuri terapeutice și cum fratele tău cel mare m-a avut doar pentru el, înainte de venirea ta pe lume.

Cum am plecat spre maternitate cu părul ud, de la duș. Cum era fericită și speriată și pregătită să te cunosc. 🙂 Au trecut deja 2 ani, mă întreb câteodată? Și da, inima mea știe că timpul trece cu totul altfel de când sunt, în afară de Irina cea dinainte, Irina, mama de Matei și Petru.

Dincolo de timp

Pentru că, indiferent ce aș face sau unde aș fi, rămân mama voastră. Vă port mereu în gând, așa cum v-am purtat în pântec, pe fiecare dintre voi. Și e al naibii de greu să nu mai fiu (aproape niciodată!) doar eu cu mine. Și e al naibii de frumos când vă miros trupușoarele calde, moi și fine încă, lipite de mine. Chiar dacă mă trezesc, de multe ori, amorțită de somnul de stinghia patului.

Da, au trecut deja 2 ani de când, încet, cu grijă și răbdare, mi-am propus să construiesc, pentru tine și fratele tău, o lume în care să vă fiți prieteni pe viață, în care să vă fiți mereu sprijin unul altuia, oriunde ați fi și orice alegeri ați face.

Amintiri cu voi doi

Au trecut crizele de gelozie ale fratelui tău mai mare, care se simțea amenințat de bebelușul cel nou. Bebeluș pe care l-a așteptat, pe care îl chema și îl verifica în fiecare dimineață, în burtică, pe vremea când încă aveai culcuș rotund și moale, în mine. Au trecut zilele de început când M. te admira, te atingea și apoi îmi propunea, suav și naiv, în drăgălășenia lui, să te ducem înapoi. 🙂

Au venit apoi zilele savuroase când fratele tău te cerceta zilnic, neobosit, pentru a surprinde primul când și cum crești. Ca să te joci cu el. Ca să puteți alerga împreună. Ca să vă jucați cu mașinile și cu mingile și cu pisica. Da, au venit acele vremuri. Și am trecut prin perioada minunată a bătăilor cu pelele=pernele, prin providențialul al meu!!!  și prin, luptele pentru teritoriu, pentru supremație, pentru întâietate, pentru atenție.

Vor veni alte și alte vremuri și etape. Mă pregătesc, încă de acum, pentru primele serbări și primele iubiri. Îmi fac încălzirea, cu fratele tău, pentru primele inerente dezamăgiri și mici eșecuri. Știu că voi, copiii mei, sunteți atât de diferiți și, foarte probabil, veți face o parte din lucruri, veți arde o parte dintre etape în altă manieră.

De mâine…

Îmi doresc acum, după primii 2 ani, să pot păstra bucuria și emoția vie, pentru fiecare dintre voi. Îmi doresc să vă pot oferi spațiul și mijloacele să vă trăiți copilăria frumos, colorat și vesel. Nu pot să vă apăr de ceea ce nu cunosc și ar putea să apară în viitorul nostru. Nu pot să vă apăr nici măcar de răutatea lumii. Dar pot să vă înarmez cu toată iubirea de care sunt în stare, pot să vă ofer locul propice să vă dezvoltați frumos, armonios, să creșteți și să  vedeți binele din oamenii din jurul vostru.

Deși am început aceste rânduri cu dorința de a scrie ceva pentru tine, puiul meu de om de 2 ani, iată că sfârșesc o postare dodoloață, despre și pentru mine, mama voastră. Mi-ar plăcea ca, într-o zi, peste ani, să citiți aceste rânduri, voi, copiii mei, și să vă bucure tot ce am așternut aici.

La mulți ani, Petru Andrei! Să crești mare, puternic și vesel! Te iubim și suntem recunoscători că ne-ai ales să îți fim familie, pe pământ!