Category

Shoebox 2015 la Piatra Neamț – Bucuria vine … într-o cutie de pantofi

Începuturile Shoebox în familia mea

 

S-a așternut uitarea peste momentul în care am aflat pentru prima dată despre Shoebox. Mărturisesc sincer că la momentul respectiv (acum vreo 2-3 ani), m-a intrigat întâi denumirea proiectului, m-a făcut curioasă și apoi mi-a părut rău că nu aveam cum să particip și eu, în orașul meu natal – Piatra Neamț – la Shoebox.

Anul trecut, împreună cu Matei (care avea puțin sub 3 ani) am plănuit cu drag și emoție această activitate, integrând-o natural în educația după principiile și metodele unui parenting conștient, cu respect pentru ființa umană, cu iubire și empatie. Am ales cutiile și hârtia de împachetat, am sortat obiectele și le-am așezat frumos, cu gânduri bune și lumină, așteptând apoi cuminți să le predăm unuia dintre spiridușii harnici de la Asociația Hara – mulțumim frumos, Isabela Șerpe! Mi s-a promis că voi primi, pe e-mail, poze cu acele suflete de copil care s-au bucurat de darurile de la noi și s-a întâmplat întocmai. Nu vă pot spune cât de emoționată am revăzut pozele, i le-am arătat și piticului meu care a decretat solemn – „Sunt fericiți copiii, mami! Au steluțe în ochi!”

Aceasta este, pe scurt, experiența noastră cu Shoebox de anul trecut. Anul acesta STARTUL pentru Shoebox 2015 a fost dat la 1 decembrie și mă bucur să mă alătur acestei inițiative frumoase, despre ale cărei începuturi puteți citi aici.

Vă invit și pe voi, prietenii mei virtuali sau reali, să participați la acest șir de gesturi frumoase – pe care ar fi perfect să simțim să le facem tot timpul anului, nu doar în prag de sărbători, dar e bine să fie și acum – alături de Asociația Bâtca Doamnei  și Blogul Irinei. Iată cum puteți ajuta:

Pasul 1: Ce trebuie/pot să fac la Shoebox ?

 

A. Dacă vrei să te implici în promovarea Shoebox 2015 – Dacă ai un blog, forum, ziar sau revistă online, portal sau orice altă formă de acest gen pentru promovare în social media, accesează pagina dedicată de bannere, de unde poți prelua și afișa unul dintre bannere în mediul ales de tine.

Dacă ești blogger și vrei să te implici prin a scrie despre campanie, te rog s-o faci și să ne dai de știre mai departe despre Shoebox 2015.

De asemenea, poți deveni partener Shoebox!

Prin promovare în mediul online (un simplu SHARE duce vestea mai departe 🙂 sau poți schimba poza de profil FB cu una prietenoasă Shoebox 2015 ), dacă știi, în zona în care locuiești, copii aflați în nevoie (instituționalizați sau nu), te rog adresează-te unui coordonator din locația cea mai apropiată de tine să putem ajuta și/sau deschidere de noi locații (dacă în orașul tău încă nu există un centru de colectare ShoeBox și vrei să te implici).

B. Dacă vrei să pregătești minim o cutie  pentru Shoebox 2015 – Ai nevoie de:

  • o cutie goală de pantofi (corpul și capacul)
  • hârtie de împachetat cadouri
  • foarfecă/cutter
  • timp și/sau bani pentru a cumpăra lucrurile pe care vrei să le dăruiești unui copil de vârsta și genul ales de tine (Atenție – începând cu anul 2015 în cadrul proiectului ShoeBox – Cadoul din Cutia de Pantofi se vor primi doar cutii care conțin lucruri noi, nefolosite și cu etichetă. Fără excepții.)

Perioada de colectare cutii este 1-15 decembrie 2015, urmând ca între 16-24 decembrie acestea să fie distribuite către copii.

Pasul 2: Ce poți dărui în cadrul Shoebox 2015?

 

Se învelește frumos în hârtie cutia(Shoebox) și capacul ei, fiecare separat, apoi pui în cutie tot ce poți/dorești să cumperi. Câteva sugestii ar fi :

  • dulciuri (ex.ciocolată, biscuiți, napolitane), dar NU perisabile (ex.banane, portocale, iaurt)
  • articole școlare: caiete de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva
  • jucării potrivite pentru vârsta și sexul copilului alese
  • produse de igienă personală: periuță și pastă de dinți, săpun, șampon, gel de duș, absorbante (din experința anilor trecuți, este o nevoie reală!)
  • o felicitare de Crăciun pe care să scrii câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia de la tine (ești liber să pui datele tale de contact și să păstrați legătura în continuare)
  • articole de îmbrăcăminte de sezon: fular, căciulă, ciorapi groși, mănuși sau orice altceva de acest fel
  • poate o lumânare parfumată care să amintească  de mireasma Crăciunului, DAR fără chibrituri, ca să evităm situațiile riscante … Lumânarea trebuie să fie “folosibila” (mulți dintre copii NU au nici măcar curent electric).
  • orice alt cadou de care știți că s-ar bucura copiii voștri sau de care v-ați fi bucurat voi, la vârsta respectivă.

 

Pasul 3: Reguli de bun simț în cadrul proiectului Shoebox 2015

 

Puteți pune în cutie tot ce intră, ce vreți și ce credeți că îi trebuie unui copil de vârsta și sexul pentru vă îndeamnă inima să cumpărați ceva, cu doar câteva minime specificații/reguli de bun simț:

  • Campania se numește ShoeBox (cutie de pantofi) – deci e necesar să ne limităm la această dimensiune a darurilor colectate. Dacă aveți lucruri mai mari de dăruit, vă putem pune în legătura cu acei parteneri care pot  primi și distribui legal și după nevoi și aceste produse.
  • Dacă aveți aleasă o grupă de vârstă și genul copilului pentru care vă gândiți să faceți cutia, încercați să sortați produsele să poate fi folosite când sunt primite (mărimi corespunzătoare la hăinuțe etc).
  • Nu puneți în cutii lucruri pe care nu v-ar plăcea nici vouă să le primiți. Toate lucrurile trebuie să fie noi. Lucrurile care nu mai pot fi folosite au un loc pe care îl cunoaștem cu toții: se aruncă la gunoi.
  • Nu puneți alimente perisabile (ex.portocale, iaurt) sau care s-ar putea deteriora/desface în timpul manipulării (ex.compot de casă în borcan de sticlă).
  • Toate cutiile vor ajunge la copiii/tineri (fete și băieți)  cu vârste între 2-18 ani. 
  • Nu lipiți capacele pe cutii, se vor lipi la predarea cutiei, împreună cu etichetele speciale cu vârsta și sexul copilului pentru care ați pregătit cutia/cutiile.
  • Completați numele și adresa de email pe tabelul care vi se va înmâna la fiecare locaţie, pentru că să vă putem mai apoi da de știre despre unde și la cine a ajuns cutia voastră.

Pasul 4: Cum ajunge darul Shoebox de la mine la cei pentru care a fost pregătit?

 

Numărul și poziția locațiilor din țară/străinătate diferă de la an la an, dar le puteți vedea, actualizate, în pagina LOCAŢII a proiectului Shoebox.

Pentru cei care sunteți din alte localități în care nu avem încă centre de colectare și doriți să trimiteți cutii prin poștă/curier, vă rog să folosiți aceste detalii la destinatar:

Valentin Vesa – 0745 900 851

Calea Florești 6/68, Cluj-Napoca, 400509, Cluj.

În județul Neamț, există, în prezent, 3 locații, dar centralizarea cutiilor se va face la Galleria Mall Piatra Neamț. Dacă vă este mai ușor să vă întâlniți cu mine, în Piatra Neamț, le pot prelua și eu, urmând să le predau apoi mai departe. Lăsați un mesaj aici sau în secțiunea de contact a blogului și vă răspund cu mare drag.

 

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Anul acesta, voi participa la Shoebox împreună cu cei doi pui de om și sunt mândră de asta. Hai și tu alături de noi!

 

 

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.