Aproape 3 luni în colectivitate. Impresii

Au trecut deja aproape 3 luni de când puiul mic de om este integrat în colectivitate. Vă scriam la începutul anului cât de mult m-am luptat cu gândurile, cu mine, cu listele pro și contra. Pentru că sunteți prietenii mei și pentru că sunt sigură că există și aici oameni (mămici, în special, dar nu numai!) care se întreabă dacă au luat decizia corectă despre sau cum va reacționa puiul la integrarea (și după) în colectivitate, voi lăsa aici câteva impresii ale mele despre cum a perceput puiul de om noua ordine zilnică – orele în colectivitate.

• Plânsul la despărțire – A durat mai puțin decât la primul copil, care, fie vorba între noi, a fost integrat (sau am încercat sî facem asta) puțin mai repede: 2 ani și 8 luni la M. versus 2 ani și 6 luni jumate acum, la P. Noi am ales să facem o integrare treptată, adică să îl lăsăm la program scurt în primă fază. Asta înseamnă că ajungea în colectivitate  în jurul orei 8.30 dimineața și îl luam acasă după masa de prânz, în jur de 12.30. Am ascultat sfaturile Alinei de la Start Academy (de fapt, îmi place să cred că am ajuns să fim partenere cu drepturi egale :P) și am început să mergem după ce grupa era deja formată, copiii ceilalți se obișnuiseră deja unii cu ceilalți și de la mijlocul săptămânii (orice părinte de copil preșcolar vă poate spune că lunea – prin extensie lunea de după vacanță – este o zi grea). Mai sunt zile în care despărțirea se face mai greu, dar de cele mai multe ori, lucrurile decurg exact cum ar trebui. E important să aveți răbdare cu puiul de om, să îl observați și ascultați, cu empatie.
• Masa – Deși P. cel mic este un mâncăcios, mi-am făcut și eu griji în ceea ce privește mâncarea (cât, cum, cu cine, etc.). Pentru că este încă alăptat, știam că existau zile în care refuza să mănânce la măsuță, dar recupera înainte de nani, în momentele noastre de alin(t). Pe de altă parte, eu și familia mea nu consumăm carne și derivate, opțiune pe care ne-o asumăm dar care este o probă de foc pentru intrarea și viața în colectivitate. Am găsit înțelegere și am primit asigurări că nu se va trece peste dorința mea de a gestiona și alege ceea ce primește de mâncare puiul meu. Ca și la creșele de stat, există meniul afișat, se poate comunica deschis și nu am avut nici o problemă de ordin culinar/alimentar, cum am mai auzit și cum, din păcate, se mai întâmplă chiar și la cele mai… căutate creșe/grădinițe.
• Timp de joacă – Un alt aspect important (pentru mine) care a cântărit mult în alegerea unei creșe private. Pentru că puiul de om este suficient de mic încât să nu poată solicita/comunica de ce anume are nevoie, dar destul de mare și activ pentru a avea nevoie de supraveghere atentă permanent și de parteneri răbdători, activi și implicați de joacă, m-am bucurat că ne-am găsit locul într-o grupă micuță (sub 10 copilași), cu minuni de vârste diferite. Poate că, la prima vedere, ideea de a-ți lăsa odorul pe mâna unor necunoscuți, printre copii mai mari decât el nu este cel mai bun prieten al unei mămici. DAR… am trăit aceeași experiență și cu primul copil, deci am putut observa beneficiile, pe termen lung. Care sunt acestea? Comunicare și mobilitate mult îmbunătățite, socializare naturală, perspectiva unor prietenii cu folos.
• Viruși și microbi – Una dintre fricile oricărui părinte, odată cu intrarea în colectivitate : îmbolnăvirile dese. Parțial pentru că P. s-a imunizat destul de mult anul trecut, primind cu brațele deschise de bebe toți virușii pe care îi aducea acasă fratele mai mare, parțial datorită moștenirii de anticorpi primite prin laptele matern și parțial prin grija mămicilor de schimb de la creșă (copiii sunt triați ȘI în funcție de starea de sănătate, cei care sunt/par a fi deja bolnăviori își desfășoară activitatea separat, dacă nu pot fi luați în familie sau starea lor s-a modificat simțitor pe parcursul zilei), domnul meu mititel nu a lipsit nici o zi. E adevărat că am trecut prin vreo 2-3 sesiuni cu mucișori (a fost văzut de doctorul nostru, nu exista nici un semn care să recomande retragerea din colectivitate și am apelat la remedii naturale/naturiste, de fiecare dată în câteva zile puiul era ca nou. O mare bilă mare pentru spațiile largi și posibilitatea de utilizare diversă pe care le are locul unde mergem noi – se poate aerisi suficient de des.
• Socializare în deplasare – Fiind al doilea copil și avându-mă pe mine ca mamă, puiul de om a primit din plin socializare, încă de foarte devreme. Am fost cu el la petreceri de copii, la locuri de joacă, am organizat și participat la play dates și ne petrecem destul de mult timp în aer liber, aproape pe orice vreme. Petru iubește copiii și suferea de lipsa lor odată cu plecarea fratelui mai mare la grădiniță. Deși mă așteptam să dureze mai mult, după primele două săptămâni copilul meu se trezește în fiecare dimineață și aleargă în pijama la ușă, cerând insistent să meargă la „Pupii”=Copii. După alte vreo două săptămâni a început să strige prin casă diverse persoane de acolo 🙂 Au existat perioade în care copilul meu sau ceilalți au trecut prin faze mai războinice (cu împins, mușcat sau lovit copiii), dar prin comunicare, joc și atitudinea potrivită (iar subliniez că educatoarea și părinții trebuie sa lucreze în echipă, da?), acum sunt bucuroasă să descopăr un colectiv frumos, care se joacă zâmbind și învață râzând.
• Activități și dezvoltare – Sunt convinsă că fiecare copil se dezvoltă într-un ritm propriu, nu e recomandat (în special pentru sănătatea ta mentală, mami!) să faceți comparații între copii, chiar ai aceleași familii. Pe de altă parte, vorba mamei mele „pui bun, iese bun”, cred cu toată ființa mea că investiția (sună mai bine decât sacrificiul, nu?) de atenție, de răbdare, de timp, de iubire necondiționată aduce beneficii pe termen lung. Așa că, da! Sunt mândră că puiul de om vorbește suficient cât să ne înțelegem, se mai joacă și singur, numără până la 10 (după mine, în română și engleză), desenează, împarte jucării, etc. Marea majoritate a acestor activități au început cu mine, acasă, dar s-au îmbinat și continuat firesc, prin activitatea de la creșă. Poate nu toată lumea are timp/chef/energie să facă astfel de exerciții cu puiul de om (fie că e unul, fie că sunt mai mulți) și, cu siguranță, de multe ori, acest timp trebuie rupt de altundeva. Eu am spus și o repet, prefer să petrec timpul cu puiii mei de om și mai puțin cu cârpa de praf, mopul, vasele și cartea de bucate. E o alegere asumată și nu regret deloc :)!

Pe final, aș vrea să vă spun că mi se pare foarte potrivit faptul că cei mici sunt sunt încurajați să se joace ȘI neconvențional, că noi, părinții, putem vedea, aproape în timp real, ce activități fac puiii de om și sunt sigură că sunt câteva argumente care vor cântări greu pentru cei aflați în căutarea soluției potrivite. Nu am mai reluat aici argumentele pentru a alege o creșă, fie ea una de stat sau privată, le găsiți în prima postare, dar mi se pare important să primim ceea ce ni se promite și fiți sigure că voi sancționa orice comportament nepotrivit, așa cum acum am ales să mă laud cu timpul și achizițiile noastre la creșă.

Am aflat (pe surse, că tot se poartă!) că în curând va exista și un loc de joacă exterior ,la creșă și sunt foarte încântată că cei mici vor consuma vitamina D naturală, sub forma razelor de soare.

Momentul în care faceți intrarea în colectivitate a copilului este important, dar nu lăsați stresul să vă răpească emoția unui nou început, alături de puiul de om. Și, mai mult, nu lăsați pe nimeni să vă convingă de faptul că un copil se crește doar cu bani. Alegeți în cunoștință de cauză și, dacă simțiți că lucrurile nu sunt cum v-ați dori, reîncepeți căutările!