O cafea pentru o clipă
Eu nu beau cafea. De obicei. Îmi place mirosul ei, am învăţat să pregătesc pentru musafiri, dacă se impune. Şi totuşi, zilele trecute, într-o situaţie anume, mi-am dorit să beau o gură de cafea. Întâmplarea face că aveam un pachet desfăcut, la muncă şi că unii dintre colegii mei beau cafea frecvent. Aşa că am beneficiat şi eu de licoarea caldă, neagră şi, cum alfel, decât dulce.
Veţi râde, probabil, dar a fost o cafea de poveste. A fost o cafea aburindă, care m-a ţinut trează (mai mult decât ar fi trebuit chiar, dar asta e altă poveste!). A fost plină de poveşti, o cafea ca o îmbrăţişare catifelată.
Acum, aştept un nou prilej special, anume făurit, pentru a mai bea o gură de cafea.
Mă gândesc … aşa suntem noi oamenii… păstrăm mult din ceea ce ne face plăcere, farfuriile bune pentru musafiri. Camera bună pentru ocazii. Parfumul scump pentru prilejuri rare. Şi când ne bucurăm oare?
O simplă cafea mi-a adus gândul copilăriei. Copilărie suficient de îndepărtată ca să îmi fie dor, dar destul de apropiată ca să mă mai bântuie când şi când.
Părinţii mei beau cafea dintotdeauna. De obicei, la ibric. Uneori, la filtru. Mai mare sau mai mică. Cu puţin zahăr. Uneori cu frişcă, dar rar.
Prima cafea mi-a gâdilat nările şi cerul gurii odată cu prima moarte a unei persoane apropiate. Sora bunicii mele sau mamaia, cum îi spuneam noi. Am plâns cât pentru o viaţă atunci. Eram proaspăt intrată la un liceu bun, la profilul uman, pe care mi-l dorisem. Ea era bolnavă şi destul de bătrână, noi departe, la 300 de kilometri. Toată vara i-am promis că venim să o vedem şi nu am mai apucat. Începea şcoala şi ea, draga de ea, nu a mai putut. S-a dus într-o lume mai bună, spuneau atunci toţi. Mi se părea atât de ciudat…Unde să se ducă? Şi de ce?
Şi mamaia bea cafea. Dacă închid ochiii,mi-o amintesc atât de clar…
Revenind la cafeaua mea, recent descoperită. 🙂
Voi aveţi amintiri legate de o cană de cafea? Poate o invitaţie la cafea, poate o poveste frumoasă legată de un om drag care bea cafea… Oricum ar fi, îmi place să cred că avem dreptul şi datoria de a trăi frumos clipele care ne fac plăcere. Să bem o ceaşcă de cafea cu o prietenă bună, să citim o carte frumoasă sau să pierdem vremea, visând…
Ah, cafeaua… era preferata mea, de la cafeluta mica la nisip din laboratoarele de chimie, pana la cafeaua facuta la oala pentru cei 20 de studenti care se vizitau in campus 🙂 Din pacate, din momentul in care am constientizat ca sunt insarcinata nu am mai putut bea, acum doar miros cafelele sotului, asta e! Prima cafea am baut-o cu tata, cand am intrat la liceu, dupa un examen greu, a fost cumva un premiu. De atunci, diminetile stateam cu tata la cafea, eram si eu pe jumatate adult 🙂
Sa ai parte de multe momente minunate la o cafeluta!
Eu cred ca puiul de C. e mare deja, poti incerca sa vezi daca observi ceva reactii 🙂