Cum alegi încălţările potrivite pentru copii?
Iată/Sper că vine (în sfârşit!) vremea frumoasă şi ne bucurăm cu toţii. Nu ştiu cum o fi la voi, dar la mine acasă e vremea de scos,curăţat,sortat, evaluat şi eventual cumpărat adidaşi pentru copii. De ce? Pentru că vremea caldă înseamnă multe activităţi afară. Iar alergatul (da, la 2 şi la 4 ani, alergatul este o activitate în sine) pe afară, fotbalul, plimbările cu rolele/tricicleta şi/sau excursiile pe deal/munte sunt parte integrantă a vieţii.
Trecând peste faptul cî, după o zi lungă de muncă, plină de legături telefonice, de încărcat/descărcat adrese în cele X conturi din programul Y, după mape de întâlniri, după cafeaua de dimineaţă şi cea de la 13.15 (nu ale mele, că eu nu beau cafea decât rar, aşa cum mă lăudam acum o vreme), mami bloggeriţa este numai bună de alergat după păţări (=păsări), de bătut migea (=mingea) sau participat la întreceri (unu, do, ci, tat!=unu, doi, şi start!). Să purcedem deci la joacă în aer liber, că doar e sănătate curată, nu?
Dar, înainte, cum facem cu adidaşii pentru copii? Sunt tare curioasă voi, cititorii mei, cum alegeţi, de unde, în funcţie de ce criterii şi eventual, sfaturi privind acest subiect pentru cei care nu se confruntă ÎNCĂ, la momentul azi, cu aceste probleme.
Cum spuneam, cei doi pitici din dotare aleargă. Fiecare după putinţă, dorinţă şi pricepere. Cel mare are deja preferinţe – „eu vreau încălţările cu Spider, cravata roşie şi fără căciula! – în vreme ce puiul de om numărul 2 este mult mai vocal şi mai puţin explicit – „Nu bun ata!!!” . Bun, deci, prin urmare este musai să am la dispoziţie măcar câte 2 perechi de încălţări pentru fiecare pereche de picioare. Asta este ideea de la care am pornit la capitolul adidaşi copii. În plus, fiecare dintre cei 2 ştrumfi alergători are o pereche de „încălţări de bălţi”= cizme de ploaie care trebuie musai să fie uşoare, colorate şi impermeabile.
Dacă ne aruncăm privirile în magazinele care comercializează încălţări pentru copii, descoperim o gamă variată de modele, forme, materiale şi texturi. Subliniez faptul că oferta pentru fete mi se pare mult mai generoasă, iar eu, ca mamă de băieţi, îmi cam bag unghia în gât, dar trecem peste acest detaliu.
Ce alegem? Luăm încălţări de o bună calitate (pe care, de fapt, o cam bănuim/ghicim/sperăm, că nu prea ştim sigur ce noroc vom avea), la un preţ care ne cam descurajează să avem schimburi la încălţări. Sau… luăm încălţari mai ieftine, sperând că vor rezista măcar un sezon, dar luând în calcul şi varianta de a le înlocui dacă nu rezistă.
Personal, am optat, pe rând, în funcţie de disponibilităţile financiare de la momentul respectiv şi de răbdarea copilului implicat, pentru fiecare dintre cele două opţiuni. Astfel, am avut încălţări rezistente, frumoase şi mult plimbate pe care le-am cumpărat fără eforturi financiare colosale. Am avut, de asemenea, adidaşi de copii mai scumpi, mai de fiţe/firmă, care nu numai că nu şi-au scos banii, dar m-au dezamăgit din n motive.
Copiii au mai primit încălţări în stare bună de la prieteni/cunoscuţi, pe care le-am folosit preponderent la joacă. Despre unele dintre ele am doar cuvinte de laudă. Unele sunt, într-adevăr, produse foarte bune, care arată foarte bine şi încă îşi fac treabă, după 2 copii. Despre acestea, nu ştiu cât au costat şi de unde au fost achiziţionate, deci nu pot exprima o părere clară despre calitatea, raportată la preţul de achiziţie şi rezistenţă în timp.
Probabil că undeva, în copilăria mea, mi-a fost indusă această idee conform căreia un lucru/obiect este BUN/PREFERABIL/VALOROS dacă şi numai dacă există un raport corect între preţul plătit la achiziţie şi durata de viaţă/folosinţă a bunului respectiv.
Copiii mei sunt încă mici, aşa că schimbăm încalţările odată cu schimbarea sezonului. Încerc, pe cât posibil, să am câte 2 perechi pentru fiecare sezon şi, recunosc, am mare noroc pentru faptul că, pentru cel mic, am putut refolosi o parte din încălţările celui mare. Exista un întreg traseu prin care hăinuţe, jucării şi încălţări sunt transmise între 2-3 generaţii de copii. Mi-e drag să dau mai departe lucruri pe care noi nu le mai folosim şi am primit, de multe ori, cu bucurie, de la alţii astfel de lucruri. Pe de altă parte, sunt recunoscătoare copiilor mei că nu am ajuns ÎNCĂ la timpul în care copiii să se încalţe exclusiv cu ce vor ei.
Da, este foarte adevărat că am început să îl consult pe cel mare în legătura cu ceea ce cumpăr pentru el. Vorbesc aici despre haine, încălţări, jucării, activităţi, etc. Încerc să îi explic, pe înţelesul lui, cât pot de clar şi simplu, care sunt CRITERIILE după care ar trebui să aleagă o variantă sau alta. Mai mult, pentru a nu isca lupte de putere la acest capitol, sondez iniţial piaţa singură, ochesc 2-3 variante care pe mine mă mulţumesc şi i le prezint pe acelea, oferindu-i posibilitatea de a decide el.
Luând în considerare faptul că picioruşele mici cresc atât de repede, câteodată mi se pare că mai mare e daraua decât ocaua şi că soluţia cea mai bună ar fi să cumpăr încălţări cu preţ modic, de o calitate acceptabilă, pentru că oricum le voi schimba foarte repede.
Am descoperit, cu timpul, că pe termen lung, există bunuri pentru care merită să plăteşti un preţ mai ridicat, în vreme ce pentru altele, diferenţa de preţ între produsul cotat DE TOP şi unul mediu nu are susţinere în realitate, respectiv diferenţa de calitate nu este una pe măsură. O vorbă destul de cunoscută spune „suntem prea săraci ca să cumpăram lucruri ieftine”. Aşa o fi?
Voi cum alegeţi încălţările pentru copii? Câte perechi de adidaşi au copiii voştri şi cât de des le cumpăraţi încălţări noi? Acceptaţi să trasmiteţi încălţări de la un copil la următorul, dacă sunt încă în stare bună sau achiziţionaţi altele noi, pentru fiecare copil în parte?
