3 cărţi/recomandări de lectură (recenzie)

Deși am mai reușit să citesc una alta, nu am reușit să vă povestesc despre cărțile citite, până azi. Ca să nu pierdem vremea, voi scrie, pe scurt, câteva impresii despre 3 cărți recent citite:

Mini recenzie nr. 1

 

Secretul unei familii armonioase, scrisă de Virginia Scott, George Dubb, Peggy Runnels

secretul-unei-familii-armonioase_1_fullsizeEste o carte pe care am recitit-o, inițial am devorat-o acum câțiva ani, imediat după ce am primit-o cadou. Cei trei specialiști ne dezvăluie secretul (sau secretele, pentru că sunt mai multe!) care te pot ajuta să ai o familie armonioasă. Îmi place că vorbim despre armonie, că fiecare înţelege conceptul din perspectiva sa şi că avem prezentate, în carte, câteva sugestii pentru mai multe domenii ale vieţii. Mai exact primim câteva trucuri utile pentru a gestiona mai bine problemele legate de muncă, de relaţiile cu familia extinsă sau cu partenerul de viaţă. Deși nu am luat această carte ca pe litera de lege, recunosc deschis că mi-a oferit prilejul de a privi puțin mai detașat multe din aspectele vieții care ajung să mă nemulțumească, la un moment sau altul.

A doua recomandare este o carte colorată 🙂

Mini recenzie nr. 2

 

Copilul din flori – Audur Ava Olanfsdottir

O carte iniţiatică, despre paternitate şi relaţia cu părinţii. O carte în care părăsirea cuibului părintesc aduce cu sine o lume nouă, periculoasă, nouă, dar atât de frumoasă. O grădină de trandafiri, undeva departe, ascunsă în liniştea zidurilor unei mânăstiri. O experienţă prin care un tânăr trece, plecând de lângă ai lui, retrăind în minte ultimele zile din viaţa mamei sale, moarte într-un accident de maşină. O carte în care pare că lucrurile se întâmplă în tihnă, o carte citită pe îndelete care mi-a lăsat un gust dulce amărui.

Ultima şi cea de-a treia recomandare este cea pe care am devorat-o. Aştept să se sedimenteze încă emoţiile acestei cărţi 🙂

Mini recenzie nr. 3

 

Adio,deocamdată scrisă de Laurie Frankel este povestea în care descoperim cum un specialist în computere reuşeşte să creeze un soft prin care cei vii pot comunica cu cei morţi. Sună futurist sau adio-deocamdata_1_fullsizeînfricoşător?

Vă spun cu toată sinceritatea că am cumpărat această carte din curiozitate. Plus că, fie vorba între noi, am acasă şi în jur câţiva pasionaţi IT-şti, deci trebuia să fiu în temă cu ultimele inovaţii 🙂

Această carte mi-a uns sufletul, ca un balsam. Pentru că împleteşte, în mod inedit, o poveste de dragoste cu fel de fel de piedici şi etape. Deşi nu pare, la prima vedere, Laurie Frankel pătrunde, în mintea umană, dincolo de durerea pierderii celor dragi, dincolo de limitele posibilului. Dragostea, relaţiile adevărate, profunde, pot continua şi dincolo de sfârşitul vieţii. Mi-a plăcut să visez, am plâns alături de Sam, m-am revoltat şi am închis revoltată cartea când am dat de pasaje crude, cu oameni aflaţi în pragul morţii. Am resimţit râs cu plâns, o stare care curăţă, care purifică şi aduce speranţă.

Cam atât despre cele trei recomandări. Vă provoc la lectură şi mi-ar face mare plăcere să aflu ce mai citiţi, cum vi s-au părut recomandările şi orice altceva mai consideraţi util 🙂

PS – Nu am pretenția că sunt specialistă sau că aceste mici texte, denumite generic RECENZII sunt cele mai corecte. Dar mi-aș dori doar să vă invite la lectură, să vă provoace să căutați acel ceva unic, menit să ne miște, să ne schimbe, să ne emoționeze. Într-o lume în care avem atât de puțin timp, lectura poate fi gura de aer curat, răgazul de a respira și a medita. Exact asta își propune fiecare dintre textele mele să facă, dacă reușesc sau nu, vă las pe voi să judecați.

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

One Reply to “3 cărţi/recomandări de lectură (recenzie)”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.