Category

Viaţa pe repede înainte

Luna februarie e aproape pe sfârşite şi nu ştiu când şi cum a trecut. Viaţa pe repede înainte sau FAST FORWARD cum ar spune englezul ne-a adus şi luna aceasta o grămadă de clipe frumoase, speciale, care au zburat, lăsând în urmă emoţii.

Puiul de om a împlinit 4 ani. M-am tot gândit cum şi unde au trecut toate clipele de când am devenit mamă. Pentru că, dragul meu M., tu, prin venirea ta pe lume m-ai transformat din Irina în mămica Irina. Viaţa mea a devenit alta – mai plină, mai colorată ,mai veselă, mai plină de griji şi emoţii. Tu, pui de om şi lumină, ai venit şi ne-ai adunat pe toţi în jurul tău. Ne-ai făcut să apreciem, o dată în plus, lucruri simple ca o dimineaţă de sâmbătă leneşă, un răsărit de soare memorabil sau un gândăcel care anunţă primăvara.

Versiunea mea, îmbunătăţită, îndrăznesc să spun a căpătat noi valenţe în februarie. Viaţa a devenit varianta 3.0. 🙂 Ce îmi doresc pentru mine? Să păstrez iubirea de oameni, să mă bucur de toate minunile – mici şi mari – din viaţă, să râd mai mult, să scriu mai mult, să citesc mai mult, să iubesc mai frumos.

Pentru că lucrurile s-au înlănţuit firesc, puiul mic se bucură de joacă, râset şi copii la Start Academy. Puiul mare tocmai trece printr-o mică şi prietenoasă răceală. De altfel, rutina noastră zilnică s-a schimbat pentru că a trebuit să schimbăm grădiniţa şi descoperim, cu răbdare şi emoţie, un nou mod de lucru şi noi colegi.

Eu m-am întors la muncă. Din fericire, mi-e drag să fiu aici şi sper ca eforturile mele să conteze. Tot mai mult, mă gândesc la lucrurile pe care ni le dorim cu adevărat, la alegerile pe care le facem şi la drumul pe care îl alegem, pe care îl căutăm sau îl schimbăm, în viaţă.

Tot luna februarie mi-a adus informaţii noi, prin cursul de FORMATOR,  organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ. Nu pot să vă spun decât că mi-am dorit multă vreme să particip la acest curs – prin urmare, mi l-am făcut cadou de ziua mea. Din punctul meu de vedere, activitatea mea de aici (şi nu numai, sper) va avea de câştigat de pe urma acestei investiţii.

Am terminat de citit prima carte a Dr. Laura Markham şi, îmi propun, cât de curând, să vă ofer cele mai utile informaţii, aici, pe blog. Mulţumesc pentru răbdare!

Am în cap deja câteva proiecte pentru perioada următoare, dar nu vă spun nimic până nu se concretizează!

Un botez de minune mică şi specială a luminat un sfârşit de săptămână agitat. Să creşti mare, prinţesă Amalia! Să ai noroc în viaţă şi să cauţi mereu binele, căci iubire ai deja!

Sâmbătă avem mare petrecere mare… La mulţi şi buni ani să ai, copil frumos, Ioana de mami E! Să fie soare pe drumul tău, iar picăturile de ploaie, necesare uneori, să te găsească zâmbind, visând, trăind, iubind!

Noi provocări ne aşteaptă pe toţi, dar le primesc cu braţele deschise, cu zâmbet şi sufletul plin de iubire.

Vă sărut pe toţi şi mi-ar plăcea să ştiu cum v-a fost vouă luna februarie!

 

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.