Nu vreau să strângem bradul!

În fiecare an, abia aștept să vină perioada Sărbătorilor de iarnă. Cu tot ceea ce implică ea. La începutul lunii decembrie, când împodobim bradul de Crăciun, îmi spun că mai este o grămadă de timp până va trebui strâns.

De când ne-am mutat la casa noastră, am reuşit să îl conving pe soţul meu că bradul este un membru de bază al familiei, aşa că trebuie invitat cât mai curând la noi în casă.

E drept, am renunţat la bradul „adevărat” cum îi spunem noi, înlocuindu-l cu unul micuţ, de plastic. Decoraţiuni avem destul de puţine, dar fiecare are o poveste şi am păstrat tradiţia de a cumpăra câte ceva nou (cât de mic!) pentru hainele bradului din fiecare an.

Dacă ar fi după mine, deşi simt cumva că iarna e gata după trecerea în anul cel nou, aş vrea să pot păstra bradul împodobit până spre final de ianuarie. Aşa drag îmi este să aprind luminiţele, să stau pe lângă el cu o carte şi o cană de ceai. Să ascult colinde sau doar muzică pentru suflet…

Anul acesta, i-am dat târcoale de multe ori înainte să decid că ar fi cazul să îl strângem. De vreo 2 ori, m-am dus spre camera băieţilor, dar m-am răzgândit pe traseu. Şi totuşi…bradul trebuia strâns.

Am anunţat familia. Fiecare şi-a găsit o altă treabă, prefăcându-se prea ocupaţi să ajute. Am oftat şi m-am îndreptat singură spre sarcina ingrată. Între timp, a venit şi minunea numărul 1 să ajute, mai mult din dorinţa de a „reglementa” cum anume se strânge bradul „corect”. Când treaba era pe 3 sferturi gata, ajunge, ţopăind şi chiuind, Petru.

Şi aici începe distracţia.

A plâns cu lacrimi de crocodil, s-a dat cu fundul de pământ, mi-a zis că nu mă mai iubeşte şi că nu poate sta fără bradul lui. A durat o grămadă de vreme să îl liniştesc. Mi-a fost a naibii de greu să rămân calmă, cu atât mai mult cu cât şi eu eram tristă pentru că… nu vroiam să strâng(em) bradul!

Cu această ocazie însă, mi-am dat seama că uneori, deşi e posibil să avem acelaşi comportament (plâns isteric, dat cu pumnii/fundul de pământ, furie, etc.), alegem să ne comportăm altfel. Să fim reprezentarea fidelă a unui comportament de adult responsabil. Pentru că ştim, raţional vorbind, că bradul trebuie strâns, în cazul de faţă. Că perioada sărbătorilor a trecut. Că vacanţa/concediul e gata şi trebuie să ne întoarcem la noi sarcini, la noi activităţi, la tot ce este la ordinea zilei pentru fiecare dintre noi.

Încercând să îi explic lui Petru DE CE trebuie să strângem bradul, mi-am dat seama că, pe de o parte el exprima (real, cu adevărat şi pe de-a întregul) exact ceea ce simţeam eu. Ceea ce simt referitor la alţi oameni şi contexte din viaţa mea. Pe care, aleg, conştient, să le verbalizez (uneori) sau să mi le asum, în tăcere, rumegând nemulţumirile.

Voi aveţi astfel de situaţii  în care aţi vrea cu tot dinadinsul să daţi afară toată furia, dar nu o faceţi pentru că X şi Y şi Z?

Am tot învârtit pe toate părţile această poveste. M-am tot răzgândit dacă e ok să scriu, să spun, să îmi dau voie să simt toate lucrurile acestea aici, deschis. Pentru că a vorbi despre tine şi nevoile/durerile tale este un act de curaj. Este un pas spre vindecare, cred eu.

Poate fi un exerciţiu util, mai ales pentru cei care ştiu/îşi dau seama că o anume perioadă s-au negat pe sine, în toate felurile posibile. Este un exerciţiu de independenţă. Şi, din fericire, după astfel de furtuni de sentimente îmi dau seama că soluţiile apar, că ochiii mei le pot vedea şi inima mea le poate cântări, pe îndelete.

Pentru mine, asta este cel mai bun lucru care mi se întâmplă de când am devenit mamă. Crescând cei doi pui de om, alegând pentru ei şi împreună cu ei, îmi dau posibilitatea să devin conştientă de alegerile mele. Parenting este, din punctul meu de vedere, un alt nume pentru devenire, pentru vindecare, pentru transformare.

Să aveţi un ianuarie aşa cum vi-l doriţi. Fie că aţi strâns bradul pe 2 ianuarie, pe 22 ianuarie sau că îl veţi strânge când veţi simţi că perioada este potrivită 🙂

Facebook Comments

Interviu – Stare de bine cu Adriana

 Când vorbim despre stare de bine, fiecare dintre noi are măcar câteva elemente OBLIGATORII. Pentru unii este un miros sau o aromă, pentru alţii o anume persoană dragă, pentru alţii acel mix perfect de… ceva şi ceva.

Astăzi, stăm de vorbă cu Adriana, o super mămică din grupul curajoaselor care lucrează de acasă 🙂 Ştii că eu le susţin şi le promovez des, aşa că … un nou prilej de a cunoaşte oameni pasionaţi 🙂

Hai să facem cunoştinţă…

Hai!

Eu sunt Adriana și de 1 an și 4 luni mămica unui ghemotoc de fetiță- Medeea Petra. Drumurile vieții m-au purtat o perioadă pe meleaguri mediteraneene, unde m-am format academic și profesional, dar după 6 ani m-am hotărât să mă întorc acasă și să o iau de la zero. În domeniul profesional activez în management,am pe mânuța mea vreo 30 de bărbați și o singură femeie, dar care face cât 100 de bărbați :). Cea mai mare satisfacție este să îmi văd echipa cum crește și se dezvoltă, devenind  tot mai unită; mergem pe deviza „one team, one goal”.

Cum ai ajuns pe blogul Irinei?

Te-am descoperit în marea comunitate WAHM România.

Cum te descriu prietenii? Dar cei care te invidiază?

Hmmmm, bune întrebările, cred că ar trebui să ni le punem mai des 🙂 Prieteni am puțini, dar trainici, unii de vreo 25 de ani și cred ca m-ar descrie ca o persoană onestă, parolistă, punctuală, sufletistă, dar care mai are de învățat să asculte activ, mi se spune destul de des. Cei care mă invidiază simt că se tem de mine :))), am simțit de multe ori că evită contactul direct -vizual cu mine. Cred că spun despre mine că am limbarnița cam mare dar ei știu că sunt o luptătoare, focusată pe rezultate.

Cum ai ajuns sa descoperi uleiurile esenţiale? Cu ce te-au convins?

POVESTEA MEA

Primul meu contact cu uleiurile esențiale de la Young Living a fost când eu aveam probleme cu tranzitul intestinal și buna mea prietenă Alexandra mi-a dat uleiul Di-Gize să mă masez pe burtă. Eram la ea în birou și mi s-a părut hilar să mă duc la baie să mă dau cu acel ulei pe burtă, cum adică o picătură îmi va rezolva problema constipației din acea zi? Nu am vrut, am refuzat politicos, dar ea a insistat și bine a făcut. Când am desfăcut sticluța, am zis „bleah, miroase a șosete murdare, cum să mă dau cu așa ceva?”. Cred că mai mult de rușine am pus acele picături pe abdomenul meu și am masat așa cum primisem instrucțiuni. Am plecat de acolo, lăsând la o parte întâmplarea, convinsă că va trebui să trec pe la farmacie să îmi iau niște medicamente pentru constipație. Ajunsă acasă, simt după câteva ore nevoia să merg unde merge și regele, să mă aşez pe tron, restul a fost istorie, YU-HUU! :))

Însă adevărata mea POVESTE cu Young Living a început atunci când fetița mea a fost diagnostică ba cu dermatită atopică, ba cu dermatită de contact, atunci am înțeles că trebuie să fac o schimbare. Am început să reduc din substanțele chimice din jurul nostru, să studiez despre beneficiile și proprietățile plantelor și a uleiurilor esențiale. M-am hotărât să îmi cumpăr kitul cu cele 12 uleiuri de la Young Living și pot spune că pentru noi e ca o trusă de prim ajutor. Suntem bucuroși pentru că, de când le folosim, drumurile noastre nu prea au mai dus pe la farmacie sau medici. Am trecut mai ușor peste probleme de răceală, viroze, nas înfundat, dureri de cap, de articulații, probleme de cădere a părului, mătreață, eczeme, constipație, diaree, dureri menstruale, tăieturi, vânătăi, înțepături de insecte. Mă bucur și de o cremă pe bază de unturi vegetale şi câteva uleiuri esenţiale pentru față pe care mi-o prepar singură și pot spune că tenul meu este mai ferm, mai curat. Sunt fericită că de câteva luni soțul meu nu mai răceşte atât de des ca înainte, el având un sistem imunitar slăbit în urma unei pneumonii și tratamente cu antibiotice pe patul de spital.

Astfel, pentru mine și familia mea, au devenit o cale naturală și sănătoasă spre o stare de bine.

Și de când ofer celor din jurul meu creme, roll-on-uri sau săruri de baie cu uleiuri esențiale, cea mai mare bucurie este atunci când primesc mesaje de mulțumire și de apreciere de la persoanele care le-au testat.

Povestea mea cu Young Living nu s-a terminat, abia a inceput. 🙂

Cum arată o zi din viaţa ta?

Ziua îi este aproape toată dedicată copilului meu. Îmi place să văd cum se schimbă de la zi la zi, cum are noi achiziții, cum descoperă ea lumea cu mânuțele și gurița ei. Sunt ca un elicopter în jurul ei, mai ales că este în perioada în care dorința ei de cunoaștere îi poate pune în pericol integritatea fizică. Iar când nu “survolez” deasupra ei, mă ocup de noul meu “copil” – Young Living. Pentru că trăiesc o experiență frumoasă împreună cu produsele acestei companii, m-am decis să le vorbesc oamenilor din jurul meu despre beneficiile acestora, în special despre uleiurile esențiale și mă folosesc de toate metodele disponibile:

  • articole pe pagina de facebook,
  • videoclipuri pe canalul youtube – Adriana Luchian ( stare de bine cu Young Living)
  • discuții cu cei care vor informații pe grupul creat 
  • dezvoltare pagina web – http://www.staredebine.info/
  • fac întâlniri la mine în sufragerie sau în sufrageria altora unde împart stare de bine 🙂
  • organizez prezentări în diverse locații din oraș și împrejurimi, unde discut cu cei prezenți pe anumite tematice, testăm uleiuri, facem creme
  • împart roll-on-uri și creme ce conțin diverse uleiuri esențiale, săruri de baie infuzate cu uleiuri esențiale
  • împart cărți de vizită, flyere, cataloage

Unde te vezi peste 5 ani?

La o plimbare prin Chicago cu soțul, fiica mea şi fiul meu:) (simt eu că voi avea și un fiu).

Jobul perfect pentru tine…

Nu cred că există jobul perfect pentru că noțiunea de perfecțiune se schimbă o dată cu mine, cu nevoile mele, cu dorințele mele. Și cred că e mai sănătos să gândesc așa, pentru mine înseamnă evoluție. Totuși ca și preferințe, întotdeauna mi-a plăcut să le vorbesc oamenilor, să le împărtășesc cunoştințele mele, să creez proiecte și echipe. Sunt convinsă că așa îmi fac viața mai ușoară și aduc plus valoare societății și comunității. Îmi place să mă ghidez după proverbul “Dacă îi dai omului un pește va mânca o zi, dacă îl înveți să pescuiască va mânca toată viața”.

Cel mai frumos cadou oferit cuiva drag…

Cel mai frumos cadou,oferit soțului meu, este fără doar și poate, copilul nostru, l-am așteptat mult timp și a venit atunci când începeam să îmi pierd speranța.

Uleiurile esenţiale, în câteva idei de bază, pentru cei care nu ştiu (mai) nimic despre ele…

Uleiurile esențiale de grad terapeutic și 100% pure sunt lichide volatile, aromatice ce se extrag prin distilare/presare la rece din arbuşti, flori, copaci, rădăcini, tufe, seminţe. Uleiurile esențiale spus în alte cuvinte sunt esența plantelor. De exemplu, când culegi o frunză de mentă și o strângi între degete, vei constata că îţi rămâne un lichid pe mână şi ceea ce tu inhalezi, acel miros puternic şi pătrunzător este, de fapt, ulei esențial. O plantă conține ulei esențial ca și component al propriului sistem imunitar pe care îl folosește pentru protecție și vindecare. Sunt foarte concentrate, de aceea este indicat atunci când le folosim să le diluăm conform vârstei. Americanul are o vorba – less is more!

Astfel, uleiurile esențiale devin o soluție naturală pentru problemele pe care chimicalele, nutriția necorespunzătoare și stresul le-au adus în vieţile noastre și promovează sănătatea fizică și emoțională.

Cum a fost experienta primului interviu?Stare de bine inclusă? Un cuvânt de încheiere pentru cititorii mei, te rog 🙂

Waaa, a fost o experiență dinamică, m-am transpus undeva în natură la un ceai cu scorțișoară, alături de tine și am avut o discuție relaxată și binevoitoare.

Sper că am reuşit să vă inducem acea stare de bine despre care vorbeam la începutul interviului. Eu îi mulţumesc Adrianei pentru interviu şi mă bucur că am reuşit să ne sincronizăm eforturile pentru a pune la cale acest material.

Sunt curioasă dacă aţi folosit produsele Adrianei şi/sau ce experienţe aveţi cu astfel de uleiuri esenţiale. Teoria o ştiu şi eu, am scris deja o parte dintre informaţiile pe care le-am obţinut, din păcate însă nu am apucat să mă lămuresc din practică.

Dacă v-a plăcut acest mic interviu, vă invit călduros să vă abonaţi la postările mele, fie pe pagina de FB a blogului, fie pe mail, prin formularul pe care îl găsiţi în partea din dreapta 🙂 De asemenea, dacă vreţi să intraţi în legătura cu mine (să îmi propuneţi subiecte noi pe care să le abordez, să îmi spuneţi poveşti care merită să fie pe blog sau doar să îmi povestiţi despre voi), m-aş bucura să primesc veşti de la voi 🙂

Facebook Comments

Cărți citite în 2017. O nouă provocare pentru mine

Anul 2017 a fost, pentru mine, un fel de reîndrăgostire de marea mea pasiune din liceu – cărțile. Mi-a plăcut mereu să citesc, dar parcă în liceu, mai ales după ce ne-am mutat și mi-am lăsat prietenele dragi în urmă :(, m-am refugiat în lectură și mi-am „rumegat” între pagini de cărți o grămadă de trăiri.

Cărțile îți pot fi prieteni de nădejde, te pot purta într-o lume la care nu ai acces altfel sau îți pot da curaj să faci alegeri pe care încă nu le poți vizualiza.

În casa părinților mei a existat mereu o bibliotecă. Pe măsură ce eu și sora mea am crescut, ei au încetat să cumpere cărți, dar pe mine, mă afectase deja „virusul” și fără să vreau, în liceu și facultate am început să investesc în lecturile mele. Inițial, am cumpărat dicționare și cărți pentru școală, apoi am „colecționat” diferite cărți care erau oferite cadou la achiziția unui ziar. O parte dintre ele erau citite pe nerăsuflate, cum ajungeam acasă cu ele. Așa am ajuns, când m-am măritat și am ajuns la casa mea, să am în „lada de zestre” muuuuulte cărți.

Îmi amintesc zâmbind că mobila de sufragerie pe care am ales-o, împreună cu soțul meu, avea un loc minuscul pentru cărți și a trebuit să comandăm, suplimentar, alte două corpuri de mobilă pentru a putea depozita frumos multele volume pe care le-am adus cu mine, în acestă căsnicie.

Poate faptul că am scris, la rândul meu, m-a făcut să respect mereu atât de mult cărțile. Poate faptul că mi-am închipuit mereu cum ar fi să existe o carte scrisă de mine m-a făcut să prefer mereu cartea scrisă, tipărită, pe care o poți mângâia și mirosi, în detrimentul cărților în format pdf.

Am citit și astfel de cărți, dar parcă plăcerea lecturii nu a fost deplină. Încă nu am găsit o soluție care să împace bucuria atingerii unei file de carte și tristețea conștiinței că paginile care mă bucură înseamnă moartea unui copac. Poate un kindle în dar de ziua mea ar rezolva problema?

Pentru că e an nou și peste câteva zile voi face primul meu panou al viselor pentru 2018, am scris azi despre cărți. Pentru mine, cărțile sunt portițe magice spre țara viselor.

2017 m-a făcut să mă reîndrăgostesc de lectură. Despre o parte dintre cărțile citite am scris aici, pe blog – impresiile mele de lectură sunt menite să vă trezească apetitul și să le citiți și voi. Despre altele, am amintiri în suflet și citate adunate într-o agendă. Am citit mult și online, bloguri, interviuri, diferite informații care mi-au fost necesare la un moment dat.

Pentru 2018, îmi propun să citesc măcar 2 cărți pe lună. Asta înseamnă 24 de cărți citite la final de 2018. Nu e foarte mult, dar e un obiectiv conștient. Vreți să vă alăturați acestui obiectiv? Dacă răspunsul este afirmativ, vă invit să îmi lăsați un semn aici sau pe pagina de FB a blogului, ca să pornim alături în această călătorie minunată.

Am învățat, anul acesta, că este foarte important să ai alături oameni care au obiective asemănătoare și că asumarea unui obiectiv devine cu adevărat serioasă când declari public unde vrei să ajungi.

Deci…:) Minim 24 de cărți citite pentru anul acesta!

Iată cărțile despre care am scris în 2017:

Rememorând postările anului trecut, îmi spun că aș fi putut scrie mai des. Dar, pe de altă parte, îmi dau seama că fiecare nou pas făcut m-a adus unde sunt astăzi.

Am cunoscut oameni uimitori, în realitate sau doar virtual – interviurile dragi de pe blog stau mărturie. Am pierdut și am câștigat, deopotrivă. Nu m-am dat bătută. M-am ridicat, de fiecare dată, după ce viața m-a pus la pământ.

Azi, îmi propun să nu mai uit DE CE îmi place lectura. Să nu mai abandonez cărțile și să îmi fac timp pentru ele, chiar și (doar!) 30 de minute pe zi. E vital. Pentru sănătatea mea mintală și pentru fericire.

Atenție! Iubirea pentru lectură dă dependență. Odată ce te-a prins „flama” aceasta, cărțile îți devin atât de utile, atât de aproape.

La mulți ani 2018! Să fii un an bun, cu lecturi minunate și oameni pe măsură!

Facebook Comments

2017 și după – acasă

Suntem aproape la final de 2017 și eu sunt acasă. Poate se poartă, în perioada asta bilanțurile, dar eu prefer să vorbesc doar despre ACASĂ. Cum e acasă pentru sufletul meu, cum ne-au fost sărbătorile și cum îmi doresc să fie anul ce vine.

Nu, eu nu cred că dacă spui Universului ceea ce îți dorești acesta îți va strica planurile. Pentru că o dorință, un vis pentru tine și cei dragi ție nu este un plan. Nu depinde 100% de tine, dar…să revenim la acasă, acolo unde începe totul.

Acasă este, pentru mine, mai mult decât un loc. Acasă este o stare, o căldură și o liniște pe care aș vrea să le pot lua cu mine, oriunde aș merge. Acasă este colțul de lume din inima mea, dacă aș vrea să dau o explicație mai poetică.

2017 a fost un an în care ne-am plimbat mai mult decât de obicei. A fost un an în care eu am ales, conștient și asumat, să investesc timp pentru mine și creșterea mea. Am fost la cursuri de afaceri și de dezvoltare personală. Am scos blogul în lume și am susținut un seminar de dezvoltare personală pentru curajoasele WAHMs (mame care lucrează de acasă) din Neamț. Am pornit pe drumul pentru o versiune mai bună a mea și mă țin, zâmbind, de plan.

Pentru mine, 2017 a fost un an în care mi-am reorganizat puțin prioritățile și, chiar dacă nu e ușor de înțeles pentru ceilalți, eu simt că sunt pe drumul cel bun și nu mă voi opri aici.

Da, au fost clipe pline de zbatere și de nebunie. Au fost zile în care am alergat, am jonglat cu tot ce aveam de bifat și m-am întrebat de ce nu ar putea fi mai ușor. Mi-am răspuns singură, evident și acum știu că fiecare mică sau mare luptă este aici pentru a-mi fi lecție. Și da, mi-am asumat faptul că le chem. 🙂

Am cunoscut oameni superbi, am trăit povești care m-au rupt în bucăți și am gustat emoții cum nu credeam că există pe lume.

Acasă sau hai-hui, în lume, am citit mai mult decât anii trecuți. Am crescut mult în puterea de a ierta și de a accepta oameni și idei diferite. Probabil m-am schimbat. Îmi place să cred că doar în bine.

Crăciunul acasă este cel mai mare dar pe care îl putem primi. Și nu doar în decembrie. Dacă în suflet porți tot anul căldura și seninul lui acasă, oricare loc în care te vor duce pașii va fi magic.

Pentru 2018, îmi doresc la fel de mult. Îmi doresc să rămânem sănătoși, să îmi trăiesc visul și să devin tot mai stăpână de timpul și pe veniturile mele. O să scriu în continuare, pentru că microbul acesta nu are antidot :P. O să citesc și în 2018 pentru că e un combustibil care mă încarcă potrivit, de fiecare dată.

O să iubesc mai mult și o să aștept mai puțin de la cei din jur. Cu siguranță vor mai fi și lacrimi, vor mai fi și clipe de tristețe, furii de moment și mici pași greșiți.

Voi ce planuri aveți pentru 2018? Pentru voi ce înseamnă acasă și ce anume duceți cu voi din experiențele acestui an?

Am pus aici doar câteva link-uri spre unele texte scrise anul acesta. Ele au fost mult mai multe și aș vrea sincer să aflu părerea voastră despre aceste texte. Știu că de multe ori, rezonăm cu anumiți oameni în clipe anume nimerite, lucru pe care îl spun și statisticile site-ului. O parte dintre voi ați poposit aici, în spațiul meu de acasă, căutând ceva nume. Poate ați găsit, sau poate nu… în 2018 aș vrea să vă cunosc, măcar pe o parte dintre voi.

Așa că, îmi doresc un 2018 mai liber, mai curajos și mai conectat. Iar textul meu de final de 2017 este mâna mea întinsă către voi 🙂

PS: Vă doresc zile pline de sens, alături de cei dragi. Fie că sunteți lângă șemineu sau la soare, să vă înconjurați de tot ce vă bucură și vă este de folos. La mulți ani, dragii mei!

Facebook Comments

Sunt. Pastila de motivaţie şi culoare din decembrie

Eu sunt conştientă că Viaţa ne oferă multe provocări. Eu am ales să le primesc zâmbind, cu braţele deschise. Aşa cum eu am învăţat să mă bucur de toţi oamenii din viaţa mea, vă invit ca acum, în decembrie, să conştientizaţi LECŢIA pe care v-o oferă fiecare relaţie în care sunteţi parte.

Un mic exerciţiu pentru ziua de azi…

Eu sunt importantă și curajoasă. Eu merit să mă bucur de reuşitele mele. Eu sunt frumoasă pe interior şi zâmbetul meu este cald. Eu sunt aici pentru că misiunea mea este importantă pentru dezvoltarea mea, ca persoană. Eu sunt un om bun şi am voie să mă iert pentru ceea ce greşesc. Eu sunt Acum, Aici şi merit să atrag în jurul meu oameni buni, frumoşi care să mă înveţe/ajut să cresc.

Eu sunt cel mai bun prieten, dar eu sunt şi cel mai mare duşman pe care viaţa mi-l va oferi. Eu trebuie să îmi permit să mă ridic, de fiecare dată, după ce am căzut. Eu sunt obligată să îmi permit să îmi repar rănile, să îmi vindec durerile şi să merg înainte, cu putere reînnoită.

Eu sunt pregatită să îmi ofer mie cele mai bune prilejuri de creştere şi devenire. Eu sunt dispusă să iubesc, să cred, să râd, să trăiesc exact aşa cum îmi doresc. Şi momentele în care aleg să mă îngrijesc doar pe mine nu sunt clipe de egoism. Sunt clipe în care sufletul meu se pregăteşte pentru celelalte clipe în care ALEG, CONŞTIENT, să ofer din preaplinul inimii mele.

Eu sunt mândră de mine. Eu sunt datoare să încerc, să lupt pentru visele mele, să îmi depăşesc propriile aşteptări şi să devin cea mai bună variantă a mea.

Aş vrea să văd mai multe persoane care se respectă şi se iubesc suficient. Aş vrea să fim, fiecare dintre noi, mai conştienţi de valoarea noastră ca oameni, ca femei.

Aş vrea tare mult să ştiu cum vedeţi voi aceste aspecte. E important să te valorizezi? Cum faceţi asta şi ce anume vă ajută să rămâneţi conectate la propria voastră valoare, demnitate, încredere?

Facebook Comments

Cum aleg daruri pentru cei dragi. Mic ghid de sănătate şi bucurie

Cu paşi repezi, se apropie şi luna decembrie. Deşi NU ar trebui să fie doar despre cadouri, ci mai degrabă despre A FI ÎMPREUNĂ, a ne bucura şi a crea amintiri frumoase, mulţi dintre noi sunt luaţi de val şi pornesc într-o frenezie nebună după cele mai … cele daruri.

Despre asta vreau să scriu acum, la cumpăna dintre noiembrie şi decembrie. Despre daruri şi modul în care eu, personal, am ales să văd lucrurile pentru mine şi familia mea. Poate nu este varianta perfectă pentru toată lumea, cu siguranţa există persoane care au alte aşteptări de la cei care îi bucura cu daruri sau la care se gândesc, de fiecare dată, când încep să completeze lista cu daruri pentru cei dragi.

  • Pe parcursul întregului an, îmi fac, în telefon sau în agendă (sau într-un folder în computer, dacă sunteţi mai tehnici) listuţe cu obiecte „potrivite” pentru a fi făcute daruri de sărbători. Pun acolo variante diferite (ca şi costuri, utilitate şi destinatar) şi când vine vremea să achiziţionez ceva, consult iniţial lista. Pe măsură ce am bifat lista, produsele respective fie dispar de acolo, fie le mut într-o altă locaţie, pentru a le putea folosi cu altă ocazie.
  • De la cadouri mai mari şi mai costisitoare, până la daruri mai mici, de fiecare data îmi doresc să bucur. Orice dar este făcut din suflet şi cu suflet, tot ce oferim primeşte o încărcătura specială şi încerc să evit să fac daruri de complezenţă, doar pentru că…trebuie.
  • Deşi nu am buget foarte mare (regula generală este că luna decembrie NU VA DESTABILIZA bugetul lunii următoare), caut mici accente de sărbătoare. Un clopoţel, un dulce cu miros/gust de sărbătoare, un globuleţ personalizat, un desen naiv făcut de copii sau o scrisoare „gătită” de sărbaătoare sunt daruri la care am apelat, de multe ori, cu succes.
  • Personalizarea darurilor nu funcţionează întotdeauna, din n motive. Poate sunt persoane nou intrate în viaţa noastră şi nu cunoaştem suficiente date despre ele pentru a le cunoaşte preferinţele. Astfel ajungem la varianta de rezervă: un dar mai puţin personalizat, dar mai practic. Personal, apreciez darurile practice şi dacă ceva anume nu îmi este pe plac, îi găsesc o altă utilitate. 🙂 Cosmetice de calitate, un şal, o broşă, o carte, o bijuterie discretă, poate un card cadou la un lanţ de magazine unde gama de produse este mai largă.
  • Cel mai important lucru este să dăruieşti cu toată inima. Să te bucuri de gestul pe care îl faci, să simţi şi să îţi asumi orice gest, fie el cât de mic.
  • De-a lungul timpului, am primit daruri mai puţin inspirate. Au fost ocazii în care am primit un plic şi mi-am căutat singură darul sau am fost împreună cu cineva drag şi am ales darul. Nu ştiu care variantă este mai ok, probabil vi s-a întâmplat şi vouă.

Voi cum alegeţi darurile pentru cei mici sau mari, pe care îi iubiţi? Cum faceţi să vă asiguraţi că e apreciat darul vostru?

Facebook Comments

Takeda Club Piatra Neamt – o familie la antrenament

Sâmbătă trecută, pe 25 noiembrie 2017, am asistat, cu mic şi mare, la cea de-a doua competiţie de kumite pentru Matei – Cupa „Ştefan cel Mare”, ediţia a V-a.

Invitaţia oficială, pe pagina de FB a evenimentului sună aşa:

Clubul Musashi Piatra Neamț , Renshi Gabriel Mares, 6 DAN KYUSHOSHIN JU JUTSU, invită toți iubitorii sportului din Piatra Neamț la competiția anuală de interes național Cupa „Ștefan cel Mare” Ju Jutsu . Competiția, aflată la a V-a ediție, va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, începând cu ora 9.

Competiția propriu-zisă se desfășoară în stilul JU JUTSU TRADIŢIONAL JAPONEZ și cuprinde următoarele probe: KUMITE (luptă), KATA (exercițiu de luptă imaginar cu unul sau mai mulți adversari), KOBUDO ( exercițiu de luptă cu arma tradiționale japoneze) și AUTOAPĂRARE (tehnici reale de luptă între doi sportivi).

În pauză, cluburile participante vor prezenta exerciții și tehnici demonstrative specifice fiecărui stil. Intrarea pentru public este liberă.

Matei face karate (kumite) cu shihan Ionel Ioniţă, într-un minunat club – Takeda – şi fiecare dintre „tigrişorii albi” cum sunt numiţi a lucrat mult şi a depus eforturi serioase pentru a se prezenta cât mai bine la această competiţie.

Spun zâmbind că Takeda Club este o mare familie şi mă bucur mult pentru că puiul meu de om are parte de aceste experienţe.

Cum aşa, vor întreba unii dintre voi, poate…Ca să înţelegeţi despre ce vorbesc, voi începe cu începutul.

Copii fiind nici eu, nici soţul meu nu am făcut sporturi. De nici un fel. Aşa au fost vremurile atunci, atât s-a putut face în condiţiile respective şi sunt convinsă că ne-ar fi prins bine sau, măcar, ne-ar fi ajutat ca astăzi să vedem viaţa puţin altfel.

Când domnul soţ a prins „gustul” fotbalului, m-am bucurat pentru el, dar nu am înţeles pe deplin cât de mult contează o astfel de activitate. 🙂 Până când nu m-a prins şi pe mine „virusul” sportului. Mă duc zâmbind la orele de pilates şi sunt mândra că, mai nou, vine şi mama cu mine 🙂

Când Matei l-a cunoscut pe sensei (nu ştiu dacă dânsul îşi mai aminteşte, dar era 1 iunie şi rawissanta Cristina  a găzduit în spaţiul ei frumos ateliere „meşterite” împreună cu câteva membre ale comunităţii Work at Home Moms – filiala Piatra Neamţ, al cărui coordonator local sunt). Atunci, Matei şi Ionel Ioniţă au interacţionat pentru prima dată. Din partea vărsătorului meu sensibil şi extrem de prezent a fost un fel de… coup de foudre, adică potrivire perfectă. Pentru că şi-a dorit să facă parte din trupa tigrişorilor.

De atunci, am trecut deja prin muuuulte antrenamente. Ne-am cumpărat kimono, am început să deprindem, cu paşi mici, rigorile acestui sport şi am descoperit Takeda Club – o familie care creşte, se antrenează şi râde împreună.

La prima competiţie, cea de la Bucureşti, am avut îngrozitor de multe emoţii. Dovada stă şi vocea mult schimbată din înregistrarea luptei. Acum, m-am bucurat să descopăr că puiul de om ce va avea 6 ani peste mai puţin de 3 luni s-a maturizat mult. Este mai stăpân pe el, pe ceea ce simte şi este. Deşi a fost înfrânt, a reuşit să se bucure de luptă şi a privit cu ochi critic evoluţia lui, după meci.

Marea bucurie pe care am trăit-o este sentimentul apartenenţei la clanul Takeda. Fiecare luptă a fost urmărită cu sufletul la gură de marea de părinţi şi copii. Fiecare victorie sau înfrângere a fost resimţită ca într-o familie şi cred că acesta este un super dar pentru fiecare dintre noi.

Ca în fiecare familie, mai există discuţii în contradictoriu. În condiţii de stres, se mai ridică tonul şi e posibil ca unele orgolii să iasă uşor ciufulite. Dar… ca în toate familiile smart, totul e bine când se termină cu bine. 🙂

Fiecare nou antrenament este un nou prilej de socializare, de a îmbunătăţi tehnicile de lucru şi de a „lucra” la relaţiile cu prietenii de la karate, cum le zice Matei.

Ştiu că luna cadourilor nu a început încă, dar să spui MULŢUMESC, sunt recunoscător şi eşti important pentru mine nu are nevoie de o lună anume.

Aşa că… Mulţumim frumos, shihan, pentru toată implicarea şi sufletul depuse în marea familie Takeda! Eşti „tată” nu doar pentru copiii care îţi poartă numele, ci şi pentru cei care, de-a lungul timpului, ţi-au trecut prin mâini. Sunt sigură că, peste ani, îşi vor aminti cu drag de clipele acestea, indiferent de drumul pe care îl vor alege!

 

Facebook Comments