Scrisoare pentru copilul meu de 2 ani

Dragul meu Pui de Om,

Am decis să îţi scriu astăzi, când eşti deja pornit pe drumul fără întoarcere către adultul care vei deveni. Acum o vreme, ai împlinit 2 ani, nu mai eşti un bebe, cum spun eu. Eşti deja un copilandru sau un toddler, cum ar spune alţii.

Chiar dacă ai 2 ani, te alini încă la pieptul meu. Ceri în gura mare, oriunde te prinde foamea sau setea sau dragul, laptele bun de mami. Şi DA, nu mi-e ruşine că te alăptez încă, deşi…uite, mergi în picioare şi ai deja toţi dinţii şi toate măselele.

Nu mi-e ruşine când te apropii de mine şi încerci să îmi ridici bluza ca să îţi descarci frustrările de 2 ani, ca să îţi alini durerile sau doar ca să te reconectezi cu mine, după orele multe şi lungi pe care tu le petreci la creşă şi eu la muncă.

Ai 2 ani şi viaţa cu tine nu e tocmai uşoară. Am ajuns, cu teamă şi cu bucurie totuşi, la etapa temută în care te dai cu fundul de pământ. Şi strigi din toţi rărunchii, de îmi închipui că vecinii noştri (oameni de treabă, de altfel!) vor chema cât de curând Protecţia Copilului sau Protecţia Animalelor, sau amândouă. Ai 2 ani şi eşti un maestec de dependenţă de mine şi independenţă faţă de tot şi toate.

Eşti un pui de om care vrea să nu se rupă de mama lui. Şi baţi hotărât din picior de câte ori încerc să te ţin ocupat câteva minute.  Ca să pot face un duş liniştită, să gătesc sau să îmi trag sufletul. Mă cauţi prin casă, tot mai impacientat dacă nu îţi răspund la prima sau a doua strigare. Mă întrebi ude peci,mami Iina? şi chiar e ce eci pat Petu? (De ce eşti supărată pe Petru?).

Ai doar 2 ani şi vrei să faci totul singur. Să mănânci ciorbă cu o lingură mare, cum face mami/tati/Atei (Matei). Să foloseşti crema mea de faţă sau piatra de alăun a tatălui tău. Să conduci motocicleta de poliţie a fratelui tău. Să foloseşti şurubelniţa şi foarfeca şi cuţitul. Să cari pepenele sau să împingi coşul de cumpărături. Ai fi în stare să stai zi şi noapte să observi toate abusele (autobuzele) şi să colecţionezi toate gâzele care îţi ies în cale (deşi te-a înţepat o albină şi ai avut buba la deget!)

Mă uit la tine şi îmi amintesc (vag) că am trecut deja prin acestă etapă cu fratele tău. Vârsta celor 2 ani, terrible twos. Şi totuşi, nu mi-e uşor.

Da, admit că uneori, mi-e tare greu să rămân calmă în faţa luptelor de putere pe care se pare, le purtăm pentru orice lucru, cât de mic. Şi mi-e tare greu să nu mă înfurii.

Să păstrez în minte faptul că ai, totuşi, doar 2 ani!!! Că nu faci lucrurile în aşa fel încât să mă înfurii/superi, dar că încerci să înţelegi care sunt limitele puterii tale. Că ai doar 2 ani şi universul capătă abia acum, dimensiuni pe care le cercetezi.

Sunt zile în care mă rog să vină noaptea mai repede. Şi da, nu e deloc uşor pentru o mamă de doi copii să aibă şi job, şi timp special în parc, şi mâncare în frigider şi unghiile măcar prezentabile şi, eventual, greutatea regulamentară pentru înălţimea ei.

Pentru cei care nu au copii sau au unul singur (eventual, foarte mic sau care nu a ajuns la vârsta hotărâtului NUUUUUUUUUUUUUUUUUU!), cu tot respectul, habar nu aveţi despre ce vorbiţi! 🙂 O să aflaţi, sau poate nu. E ok, nu suntem toţi făcuţi la fel.

Revenind la tine, pui de om! 🙂

Fratele tău m-a făcut să fiu şi MAMĂ, pe lângă toate rolurile pe care le aveam.

Tu m-ai ajutat să mă temperez, să me relaxez, să îmi depăşesc limitele, să îmi dozez puterile şi să reinventez jocuri,poveşti şi cântece.

Minunea mea de 2 ani, eşti dulce când îmi adormi în braţe, transpirat şi încă mirosind a copilărie, a lapte şi a vise. Eşti vesel când te trezeşti şi alergi, cu picioruţele goale şi dolofane prin casă, căutând un culcuş cald unde să mai moţăi câteva clipe. Eşti hotărât şi drept când îmi strigi GATA! şi o zbugheşti la joacă. Eşti plin de surprize când urmăreşti păsările prin parc sau te aproprii, sfios, de un copil sau altul, la creşă.

Viaţa cu tine nu-mi oferă nici o clipă de răgaz.

Mereu e ceva de făcut, mereu ai nevoie de atenţia sau privirea mea, mereu îmi cauţi compania şi, oricât de obositor ar fi, ştiu sigur că nu mi-aş dori sa fie altfel.

Copil de 2 ani, adult captiv într-un trupuşor firav, voinţă cât un munte şi viaţă prin toţi porii, iartă-mi stângăciile şi cruţă-mi nervii, dacă e cu putinţă. Ţine minte că te iubesc adânc şi pentru totdeauna şi niciodată nu se va schimba asta, oricât de departe sau de puţin ascultător ai fi.

PS – Scrisoarea mea vine acum şi o las aici pentru noi. Pentru ca TU să înţelegi cât de mare şi rotundă este dragostea ce ţi-o port. La fel, este pentru MINE, să nu uit aceste etape şi gânduri, să lăcrimez poate când vei fi mare, gata să îţi iei zborul din cuib sau să am termen de comparaţie când o să vină vremuri mai puţin bune.