Category

Monica Reu la Piatra Neamţ. Sau cum creştem părinţi întregi la cap

A trecut şi week-end-ul mult aşteptat. Vineri şi sâmbătă, Monica Reu  a fost la Piatra Neamţ unde a susţinut 2 seminarii de parenting:

  1. Cum consolidăm stima de sine a copiilor
  2. Când copiii spun NU. Cum ajungem de la refuz la dorinţa de cooperare

Vineri, puţin după orele 18, o mână de oameni (mămici şi câţiva domni rătăciţi prin zonă!) ne-am adunat să aflăm care e treaba cu aceste concepte. Despre Monica Reu ştiam puţine, în marea lor majoritate informaţii oficiale. 🙂

Ştiam că  Monica Reu este fondatorul/președintele Asociației pentru Comunicare Non-Violentă. Ştiam că este primul trainer român certificat al Center for Nonviolent Communication.

Monica Reu este formator certificat CNFPA. Organizează/conduce workshop-uri de CNV din anul 2005, împărtășind metoda în cursuri deschise, grupuri de practică, tabere de familie, școli și instituții. Pasiunea ei este sprijinirea dascălilor, a părinților și a cuplurilor în implementarea acestui model de comunicare în viața de zi cu zi.

La începutul anului 2010, a dat naștere celui mai tare program de dezvoltare personală – fiica ei, Sara Emma. Apoi a demarat cursul “Educație empatică”, dorind să împărtășească părinților modalităţi prin care în care se pot crea și consolida relații bazate pe încredere, respect și empatie între adulți și copii.

Ştiam, în plus, că oameni dragi mie o apreciază şi vorbesc frumos despre ea. Ştiam că are o voce caldă şi că întâlnirile cu ea lasă urme adânci în oamenii pe care îi antrenează. Mi-am dorit mult să pot participa la un eveniment unde să o aud vorbind şi am aşteptat ca puternica şi minunata Antoanela de la Centrul Educaţional Antonia să mute munţii. Am sărit în sus de bucurie când astrele s-au aşezat şi s-a decis ca întâlnirea cu Monica Reu să aibă loc la început de septembrie. Mi-am zis că, după concediu, în cele câteva zile rămase libere până la începutul anului şcolar voi fi la maximul eficienţei şi voi putea absorbi toate informaţiile ca  un bureţel uman 🙂

E foarte adevărat că mă aşteptam să fie mai multă lume. E la fel de adevărat că m-am bucurat mult pentru mine şi cei prezenţi, acoperind astfel dezamăgirea celor care au chiulit. Nu mă aşteptam să simt emoţii atât de puternice ascultând informaţii care pluteau de multă vreme, în jur, în aer, în coşul pieptului. Nu mă aşteptam să vindec răni pe care le purtam de multă vreme. Chiar acolo, în sală, am respirat adânc şi mi-am fost recunoscătoare mie pentru că am avut şi am încredere în copiii mei.

Monica Reu este un om care se poate adresa oricărui părinte şi cred, cu mâna pe inimă, că va găsi cele mai potrivite cuvinte şi cele mai elocvente exemple, potrivite pentru fiecare. Tocmai pentru că mămici care ar fi avut nevoie NU au avut şansa de a fi în sală, voi duce informaţia mai departe. Da, pentru mine şi pentru cei care au sorbit energia şi bunătatea curgând în şuvoi continuu de la Monica Reu a fost o investiţie. De timp, de resurse, de răbdare.

Dar vreau ca informaţia să ajungă mai departe. Cred că fiecare dintre cei prezenţi acolo avem datoria de a face un cât de mic efort. Pentru că suntem responsabili pentru lumea în care ne creştem copiii.

Energia, emoţia, căldura de la ambele părţi ale conferinţei  nu pot fi descrise în cuvinte. Pot doar să vă las câteva idei de bază, care vor fi punctul de plecare al unor întâlniri pe care mi le doresc bilunare (măcar!).

  • Un părinte conştient va observa comportamentul (nedorit) şi va căuta NEVOIA neîmplinită din spatele acestuia. Întotdeauna un comportament nedorit va avea ca sursă o lacună, un vid de ceva…
  • Etapa prin care trec puiii de om până la 6-7 ani este una extrem de importantă. Copiii se construiesc pe sine, folosind resurse pe care noi le oferim. Acest efort, continuu, picătură cu picătură, le ia/consumă mai mult timp şi mai multă energie. De aici şi incapacitatea lor de a oferi constant grijă şi atenţie regulilor/cutumelor pe care noi le impunem. Până la 6 ani, părintele este dator să OFERE neîntrerupt iubire, empatie, înţelegere.
  • Ca părinte, este important să ÎNLĂTURI otrava propriilor răni atunci când îţi educi puiii de om.
  • Comunicarea empatică nu promite ştergerea conflictelor, ci gestionarea acestora cu respect reciproc, înţelegere şi beneficii pentru toţi cei implicaţi. Soluţia pe care comunicare empatică/nonviolentă o propune îşi propune să împlinească nevoia fiecăruia dintre parteneri (copil-adult).
  • Este vital să înţelegem şi să fim conştienţi de faptul că ASTĂZI CREŞTEM ADULŢI pentru ziua de mâine.
  • Nu există prea multă stimă de sine. Acolo unde pare că există aşa ceva, este, de cele mai multe ori, autoconvingere/sistem de apărare şi nevoie neîmplinită.
  • Etichetele pe care le punem/primim spun totul despre cel/cea care le pune şi nimic despre cel care le primeşte.

Este suficient să spun că, pentru mine, întâlnirea cu Monica Reu a fost un moment AHA şi că informaţiile s-au continuat firesc, clădind, alături de valul de energie pe care l-am primit toamna trecută, de la dr. Laura Markham.

 

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.