Părinţi liniştiţi, copii fericiţi (conspect I)

Aceste idei provin din cartea Părinţi liniştiţi, copii fericiţi   scrisă de Dr. Laura Markham.  Pentru că este una dintre cele mai bune cărţi de parenting (din cele citite de mine) şi pentru că mi se pare important mesajul transmis, voi realiza o serie de conspecte/mici rezumate, pe care le voi publica aici, pe blog.

Trei idei colosale

Cele 3 idei colosale pe care le găsim enunţate de multe ori în carte (de fapt, baza stilului de parenting pe care îl susţine dr. Laura Markham) sunt:

1. Reglarea emoţiilor
2. Conectarea
3. Îndrumare, nu control. Ce presupune acest lucru?

+ îndrumare emoţională

+ îndrumare iubitoare

+ încurajarea măiestriei

Această carte este concepută pentru a vă ajuta să aveţi o relaţie parentală excepţională, crescând, în acelaşi timp, persoane fericite, autodisciplinate şi sănătoase din punct de vedere emoţional.

De fiecare dată când decideţi să manifestaţi compasiune în modul în care vă trataţi pe voi, ca persoane, sau pe copiii voştri, faceţi un pas în plus către pacea interioară şi fericirea durabilă. Vestea bună este că viaţa ne oferă multe ocazii de a schimba direcţia.

Nu există părinţi perfecţi şi nu există copii perfecţi. Dar există multe familii care trăiesc în sânul unei mari iubiri. Ţine de noi să înţelegem şi să încurajăm această iubire să se exprime, prin noi.

Şi totuşi…

Furia şi anxietatea care ne aruncă în lupte de putere cu copilul nostru provin din propriile temeri şi îndoieli. Traumele timpurii, toate experienţele din propria copilărie sunt parte integrantă din personalitatea noastră şi, în plus, reprezintă acea parte care se activează când ne supărăm. Este extrem de  important să recunoaştem (şi să acceptăm!) faptul că momentele de furie sau cele în care suntem speriaţi au ÎNTOTDEAUNA, în spate, o experienţă  timpurie neplăcută. Modul în care alegi să interacţionezi sau nu cu copilul tău, îi va da acestuia posibilitatea de a avea o viaţă împlinită.

Una dintre cele mai mari provocări, când devii părinte, este să îţi stăpâneşti emoţiile – să le remarci, dar să nu le dai curs. E absolut în regulă să simţi furie sau tristeţe, de exemplu, dar să îţi permiţi să simţi fără a acţiona tocmai pentru că eşti, pentru copilul tău, primul exemplu de reglare emoţională.

Avem tendinţa înnăscută de a reacţiona la toate emoţiile negative (e vorba despre toate becurile de avertizare care se aprind pe parcursul unei zile) în 3 moduri: luptăm, fugim sau îngheţăm (fight, flight or freeze).

Nu realizăm întotdeauna, dar, o mare parte din activitatea de creştere a copiilor se petrece în afara atenţiei noastre conştiente. Rănile tale nevindecate te pot împiedica să creşti proprii copii, aşa cum îţi doreşti cu adevărat. Din fericire, propria transformare din adult în părinte ne creează, aproape imediat, o adevărată hartă a acestor răni, oferindu-ţi şansa de a te analiza, cu adevărat, dincolo de suprafaţă şi de a te vindeca. Sună bine, nu?

Cum SĂ fac (şi) eu

Nimeni nu îţi poate promite că va fi cel mai uşor lucru pe care va trebui să îl faci, dar este posibil. Cum?

1. Fiţi părinţi conştienţi (asta înseamnă să conştientizezi rolul pe care îl ai şi să te manifeşti ca atare)
2. Ieşi din cercul vicios. Apasă butonul de PAUZĂ (cu toţii îl avem, doar trebuie să ne antrenăm pentru a-l folosi eficient). Nu e uşor, mereu vor exista diferite alerte care îi vor panica pe părinţi, dar este un exerciţiu util care capătă greutate, în timp.
3. Înţelege ce sunt şi cum funcţionează emoţiile. Este important pentru părinţi şi pentru copii. Dacă le înţelegi, le poţi gestiona. Dacă le cunoşti, le poţi deoasebi şi recunoaşte. Dacă le recunoşti, emoţiile nu te mai sperie şi poţi gestiona comportamentul din spatele emoţiei.
4. Apasă butonul de reiniţializare a propriei poveşti. Este foarte simplu. Poţi lua totul de la început, poţi să îţi păstrezi calmul, poţi să respiri uşurat şi să aplici ceea ce ai învăţat. 🙂
5. Relaxează-te (Da, vorbesc exact cu voi! Părinţi de unul sau mai mulţi copii. Voi trebuie să învăţaţi să vă relaxaţi. De multe ori, ne încrânecenăm pe teme de nimic, ne cramponăm de lucruri mărunte şi pierdem din vedere esenţialul).
6. Caută sprijin în rezolvarea vechilor probleme.

În loc de concluzie

Închei această primă parte, cu speranţa că noi suntem o nouă generaţie de părinţi. Că efortul noastru se va vedea în timp şi, în consecinţă, este dreptul şi obligaţia noastră să fim cea mai bună versiune a noastră. Pentru copiii pe care îi aducem pe lume şi pe care îi primim în grijă, este vital să primească de la părinţi atât libertatea de a face alegeri, cât şi noţiunile de bază pentru a distinge negru de alb. Nu putem alege în locul lor decât o perioadă mică de timp. Cred cu toată fiinţa că rolul nostru, ca părinţi ai zilei de azi, este să îi învăţăm CUM să aleagă şi nu CE ANUME.

În fiecare zi, cunosc părinţi care se luptă pentru copiii lor. Fiecare face atât cât poate, pe cât se pricepe, folosind informaţia de care dispune. Eu, la rândul meu, caut să învăţ de la fiecare câte ceva. Iubesc oamenii tocmai pentru că sunt atât de diferiţi. Pentru mine, creşterea, cât mai ales educarea unui pui de om este un efort de echipă. Un sat întreg poate contribui, dacă vrea, la sădirea unor seminţe roditoare în puiul de om. Cum facem asta, este frumuseţea trudei, este povestea în care alegem sau nu să avem un rol decisiv. 🙂